În momentul în care au aflat că este nepotul lui Nuţu Cămătaru, membrii reţelei l-au obligat pe cel care a încercat să-l înşele pe Călin Mihai să-i returneze acestuia suma de 4.000 de euro pe care i-o luase, sechestrându-i maşina. Suma reprezenta avansul pe care victimele îl plăteau în schimbul promisiunii că vor fi primi ajutoare de la primărie.
Doi angajaţi ai Direcţiei de Taxe şi Impozite din Primăria Sectorului 5, implicaţi în acest caz, riscă mai mult de 4 ani de închisoare, dacă vor fi găsiţi vinovaţi pentru că au facilitat activitatea infracţională a persoanelor care au reuşit să păcălească mai mulţi bătrâni şi le-au vândut casele, se arată în referatul procurorului prin care acesta a cerut arestarea celor 12 membri ai reţelei infracţionale.








