Primăria din Odorheiul Secuiesc a solicitat în scris prefectului judeţului Harghita dizolvarea Consiliului Local, pe motiv că de patru luni nu ar fi adoptat nici o hotărâre.
În plus, se plâng reprezentanţii Primăriei din Odorhei, deşi este luna martie, oraşul nu dispune încă de un buget de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs. Nu există fonduri pentru iluminatul public, pentru transportul gunoiului sau pentru deszăpezire.
Potrivit Legii Administraţiei Publice Locale, în cazul în care Consiliul Local nu a adoptat în trei şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre, acesta se consideră dizolvat de drept. Problemele de la Consiliul Local Odorheiul Secuiesc sunt datorate şi tensiunilor existente între consilierii UDMR şi cei ai Acţiunii Populare, care reprezintă de fapt, Uniunea Civică Maghiară.
Membrii UDMR spun că nici nu vor să audă de dizolvarea Consiliului Local. Preşedintele UDMR Odorheiul Secuiesc a mai declarat că dacă prefectul judeţului va solicita dizolvarea consiliului Local, dispoziţia acestuia va fi atacată în instanţă.
Ţi-a plăcut articolul? NEÎNŢELEGERI ÎN ODORHEI
Marti, 14 Martie 2006 10:54
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- ADUNAREA SECUILOR
Duminica, 18 Iunie 2006 12:42 - DOAR APĂ RECE
Miercuri, 28 Iunie 2006 16:22
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Liberalul Relu Fenechiu a iniţiat o lege specială care să sporească beneficiile secretarilor din Parlament
Astazi, ora 09:13Dacă eşti simplu funcţionar public şi baţi în poarta Guvernului şi ceri să ţi se majoreze salariu, nu ai şanse de reuşită, dacă eşti în schimb angajat al Parlamentului României, situaţia se schimbă. După ce şi-au...
Concluziile multor anchete cerute de premier nu au fost făcute publice
Astazi, ora 09:00Şeful Cancelariei primului ministru mai are o zi pentru a prezenta analiza salariilor încasate de şefii agenţiilor guvernamentale. Rămâne însă de văzut dacă rezultatele vor ajunge şi la urechile populaţiei. În multe din...
Mircea Diaconu vrea să fie senator de Argeş din partea PNL
Astazi, ora 08:10Actorul Mircea Diaconu vrea să-i calce pe urme fostului său coleg de platou din Asfalt Tango, Florin Călinescu, şi va candida pe listele PNL Argeş, pentru un post de senator, susţin surse din PNL.
Tăriceanu a eliminat plafonul salariilor directorilor din companiile de stat, potrivit Cotidianul
Astazi, ora 08:33Obligativitatea ca salariile directorilor din companiile de stat să fie cel mult egale cu cel al unui secretar de stat, prevedere impusă în anul 2001, a fost eliminată de Guvernul Tăriceanu printr-o ordonanţă de urgenţă...
PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
Astazi, ora 04:42Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat duminică că PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările legii caselor naţionalizate, potrivit cărora imobilele nu mai pot fi restituite în natură dacă au...
Cele mai CITITE din Politică
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (3050)
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România (2982)
- Salarii de mii de euro pentru angajaţii din cadrul Ministerului Sănătăţii. Cum comentaţi? (1620)
- Tăriceanu a eliminat plafonul salariilor directorilor din companiile de stat, potrivit Cotidianul (1350)
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi? (1198)
Cele mai VOTATE din Politică
- Tăriceanu a eliminat plafonul salariilor directorilor din companiile de stat, potrivit Cotidianul (3.72/5)
- PD-L va introduce în Parlament un proiect pentru stoparea creşterii pensiilor parlamentarilor (3.68/5)
- Salarii de mii de euro pentru angajaţii din cadrul Ministerului Sănătăţii. Cum comentaţi? (3.68/5)
- Adevăraţii beneficiari ai noii legi a caselor naţionalizate, foşti securişti, actori şi politicieni (3.6/5)
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi? (3.08/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (329)
- PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate (83)
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi? (81)
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România (68)
- Tăriceanu a eliminat plafonul salariilor directorilor din companiile de stat, potrivit Cotidianul (33)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
Duminica, 12 Octombrie 2008 14:07Sporuri peste sporuri, prime după prime, adaosuri, indemnizaţii, tichete, ajutoare. Toate – strict secrete. Realitatea TV a intrat în posesia contractului colectiv de muncă secretizat al bugetarilor de la Autoritatea Naţională de...
- Sute de vipere au invadat DN 57, în judeţul Mehedinţi
- Tăriceanu a eliminat plafonul salariilor directorilor din companiile de stat, potrivit Cotidianul
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit duminică dimineaţă
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER ÎN EXCLUSIVITATE
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Liberalul Relu Fenechiu a iniţiat o lege specială care să sporească beneficiile secretarilor din Parlament
Astazi, ora 09:13Dacă eşti simplu funcţionar public şi baţi în poarta Guvernului şi ceri să ţi se majoreze salariu, nu ai şanse de reuşită, dacă eşti în schimb angajat al Parlamentului României, situaţia se schimbă. După ce şi-au...
- Concluziile multor anchete cerute de premier nu au fost făcute publice
- Clipul Zilei - Guinness World Records - Cel mai flexibil bărbat
- În 4 meciuri disputate la Constanţa, România a reuşit două egaluri şi două victorii
- Un militar a murit şi alţi doi au fost răniţi într-un accident de maşină în judeţul Prahova
- Mircea Diaconu vrea să fie senator de Argeş din partea PNL
- La Spitalul CFR din Timişoara, elevele ajută asistentele titulare
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 21 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 25 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










