Alianţa D.A. a avut până acum o evoluţie plină de tensiuni. Neînţelegerile au apărut încă de la alegerile locale din 2004. Faptul că premierul Călin Popescu Tăriceanu nu şi-a dat demisia, aşa cum anunţase la mijlocul verii 2005, a înăsprit foarte mult relaţiile dintre cele două partide.

Preşedintele Băsescu a încercat de mai multe ori să demonstreze că este un preşedinte jucător chiar de pe scaunul de prim ministru, în momentele în care premierul era plecat din ţară. Diferenţele dintre cele două partide se dovedesc a fi şi de natură doctrinară. PNL refuză să adopte opţiunea Partidului Democrat pentru doctrina populară.

Neînţelegerile din Alianţă au atins apogeul în prima parte a lunii iulie 2005. Toată lumea aştepta ca premierul să-şi dea demisia, anunţată, şi să declanşeze astfel procedura alegerilor anticipate. După ce a afirmat tranşant că va renunţa la funcţia de şef al executivului a revenit însă asupra deciziei, pe motiv că ţara se află în plină criză din cauza inundaţiilor.

De asemenea, comisarul pentru extindere Ollie Rehn avertiza de la Bruxelles că România nu are timp de alegeri anticipate. Democraţii şi-au exprimat atunci clar părerea că demisia lui Tăriceanu ar putea să ducă la valorificarea unui moment deosebit de prielnic pentru ca Alianţa D.A. să câştige cu adevărat puterea prin alegeri anticipate.

Un alt episod foarte tensionat a fost declanşat de Elena Udrea, consilierul prezidenţial din partea PNL. După ce şi-a dat demisia din funcţie, declaraţiile ei privind telefonul dat de premier la Parchetul General pentru a se interesa de ancheta la adresa preietenului său Dinu Patriciu a stat la originea unui violent scandal de presă. Acest lucru, ca şi primirea ei recentă în rândurile Partidului Democrat au înăsprit relaţiile dintre cele două partide.

De altfel, neînţelegeri în Alianţa DA au fost încă de la început: la alegerile locale PNL şi PD nu şi-au prea stabilit candidaţi unici eligibili. Au fost aleşi 443 de primari PNL, 380 PD şi doar 10 primari ai Alianţei.

Traian Băsescu, preşedintele Partidului Democrat şi copreşedinte al Alianţei câştiga primăria Bucureştiului pentru PD. Pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale lucrurile diferă, însă. Atât candidatul la preşedinţie, cât şi cei parlamentari sunt comuni. După retragerea lui Theodor Stolojan, Traian Băsescu câştigă pentru Alianţă locul de la Cotroceni cu 51,2%.