"Suntem în continuare în negocieri cu domnul Peseiro. Am vorbit din nou cu dânsul, iar el ne-a făcut o contraofertă de reziliere pe cale amiabilă a contractului său, la care noi trebuie să îi dăm un răspuns până pe 29 decembrie", a declarat Sichitiu, care nu a dorit însă să ofere alte detalii.
Contactat de NewsIn, tehnicianul Jose Peseiro a confirmat contraoferta făcută clubului Rapid şi a susţinut că acum decizia finală aparţine oficialilor giuleşteni: "Nu e adevărat că am cerut 500.000 de euro, sunt numai minciuni. Eu vreau doar banii pe care i-am cerut. Am făcut o ofertă foarte bună Rapidului. În acest moment sunt antrenorul Rapidului, dar încă nu ştiu dacă mă voi întoarce în România la reunirea echipei. Depinde acum de decizia lor, domnul Sichitiu trebuie să-mi dea răspunsul final".
Membrii Consiliului de Administraţie, dar şi noul director general al Rapidului, Grigore Sichitiu, au avut săptămâna trecută mai multe întâlniri cu Jose Peseiro pentru a-i propune rezilierea contractului scadent în iunie 2010, însă portughezul nu a dat un răspuns concret şi a cerut timp de gândire.
Tehnicianul a declarat acum câteva zile agenţiei NewsIn că este de acord să îşi rezilieze înţelegerea, doar dacă îşi primeşte salariul restant pe ultimele patru luni plus remuneraţia pe luna ianuarie în avans. Surse apropiate clubului din Grant au precizat pentru NewsIn că oficialii giuleşteni i-au oferit 243.000 de euro lui Peseiro pentru rezilierea contractului, sumă acceptată în primă fază de acesta.
Negocierile continuă în Giuleşti! Peseiro le-a făcut o contraofertă oficialilor giuleşteni pentru rezilierea contractului său
PUBLICAT
Luni, 22 Decembrie 2008 15:58
ACTUALIZAT
Marţi, 23 Decembrie 2008 04:23
SURSA
REALITATEA.NET
Directorul general al Rapidului, Grigore Sichitiu, a declarat, luni, agenţiei NewsIn, că tehnicianul Jose Peseiro a făcut o contraofertă clubului din Grant în privinţa rezilierii pe cale amiabilă a contractului său cu formaţia giuleşteană, însă a refuzat să dea alte detalii, ca şi tehnicianul.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M