Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Negociatorii Parlamentului European au aprobat acordul cu privire la planul european energie-climă

Negociatorii Parlamentului European au aprobat sâmbătă acordul cu privire la planul european de combatere a încălzirii climatice, obţinut vineri de liderii UE, după ce i-au adus unele retuşuri, a anunţat unul dintre negociatori, citat de AFP.

Foto: watersecretsblog.com
Foto: watersecretsblog.com
Ajustările la trei dintre textele legislative ar trebui să permită, în principiu, adoptarea pachetului european energie-climă în Parlamentul European, care îl va vota în plen miercuri.

Planul vizează, prin măsuri constrângătoare pentru statele membre şi industrie, reducerea emisiilor de gaze de seră cu 20% până în 2010.

Reprezentanţii Parlamentului European au aprobat "integral" planul, a declarat un negociator european citat de AFP. "Aceasta nu înseamnă că dezbaterile nu vor fi furtunoase în Parlamentul European", a adăugat el însă.

Grupul socialist din PE a confirmat că un acord a intervenit sâmbătă, la o reuniune de negociere cu preşedinţia franceză a UE şi Comisia Europeană şi că va cere membrilor săi să aprobe textele la votul de miercuri.

"Acordurile la care s-a ajuns zilele acestea sunt istorice. Ele deschid calea pentru noi progrese la discuţiile internaţionale de la Copenhaga, în cadrul ONU, anul viitor", a comentat şeful grupului socialist, Martin Schultz, într-un comunicat.

Modificările aduse sâmbătă de deputaţii europeni urmează să fie examinate şi aprobate de reprezentanţii statelor membre, într-o reuniune prevăzută tot sâmbătă, dar seara.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro