Părţile implicate în afacerea Copos-Loterie, contrazic informaţiile furnizate de Departamentul Naţional Anticorupţie. Cumpărarea de spaţii comerciale de către Loteria Română de la Ana Electronic, s-a făcut cu stricta respectare a prevederilor legale, afirmă Loteria Română, iar vicepremierul susţine că nu i s-au adus la cunoştinţă nici un fel de acuzaţii oficiale.

Departamentul Naţional Anticorupţie a declanşat alaltăieri urmărirea penală împotriva vicepremierului George Copos şi a directorului Loteriei Române, Nicolae Cristea, pentru un prejudiciu de peste un milion de euro adus statului român, în urma unei afaceri dintre loterie şi firma Ana Electronic.

Procurorii anticorupţie au identificat două infracţiuni grave în acest dosar: abuz în serviciu şi evaziune fiscală. Cum de abuz în serviciu nu poate fi acuzat decât un funcţionar public, evident că această acuzaţie cade în sarcina directorului Companiei Naţionale Loteria Română, care a cumpărat, din bugetul instituţiei, 38 de spaţii comerciale pentru a le folosi ca Agenţii Loto. Achiziţia nu s-a făcut însă prin licitaţie publică, aşa cum prevede legea, iar contractul de vînzare-cumpărare a fost unul favorabil doar societăţii Ana Electronic, pentru că preţurile de vînzare au fost foarte mari.

La rândul său George Copos este acuzat de evaziune fiscală pentru că nu a plătit impozitul pe suma uriaşă obţinută în urma acestei afaceri, 6 milioane de euro. Prejudiciul estimat este de 1, 5 milioane de Euro. Potrivit Legii 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani faptele săvărşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

George Copos a negat aceste acuzaţii, într-o scrisoare remisă presei: "Îmi exprim surprinderea şi mâhnirea faţă de vehicularea numelui meu în contextul unor aşa-zise "acte de corupţie". Dincolo de faptul că respectivele fapte de corupţie nu puteau fi săvârşite, eu neavând, la momentul acela, nici o funcţie publică, subliniez că, până în prezent, nu mi s-a adus la cunoştinţă nici o învinuire concretă.(...) Niciodată societăţile comerciale din Grupul Ana nu au avut datorii faţă de bugetele statului.(...) Rămân la dispoziţia organelor abilitate ale Statului pentru orice informaţie pe care o pot furniza."

La rândul său, Loteria Română susţine, într-un comunicat, că "a achiziţionat din surse proprii din reţeaua ANA ELECTRONIC un număr de 38 de spaţii comerciale în suprafaţă totală de 6.786 mp, în valoare de 5,1 milioane Euro, respectiv 746 Euro pe metru pătrat.(...) Precizăm că toată documentaţia referitoare la această tranzacţie a fost controlată în mai multe rânduri de către organele de specialitate abilitate, actele întocmite în urma acestor controale arătând că legislaţia a fost întocmai respectată şi că nu se reţin fapte de natură penală."

Cel de-al treilea învinuit, Rosa Gilio Giuseppe, acţionar la Ana Electronic, va fi tras la răspundere pentru aceleaşi fapte pentru care este cercetat partenerul său de afaceri.