Jucătorul Stelei, Nicolae Dică, a declarat luni, în conferinţa de presă dinaintea partidei cu Arsenal, că echipa sa trebuie să abordeze fără complexe şi cu curaj confruntarea de mâine cu englezii, din Grupa H a Ligii Campionilor.
"E un meci greu, cu o echipă puternică, dar şi noi am reuşit să facem meciuri extrem de bune în jocurile internaţionale. E al doilea an pentru mine în Liga Campionilor, am jucat şi în UEFA, avem experienţă, nu trebuie să ne temem de Arsenal. S-a spus că în sezonul trecut am evoluat cu teamă în faţa Realului şi a lui Lyon, dar eu nici atunci nu am avut teamă. În momentele acelea atât am putut să dăm, am întâlnit două echipe foarte bune. Acum e foarte important să ne mobilizăm şi să scoatem un rezultat pozitiv", a declarat Dică.
Referitor la şansele echipei sale de a învinge formaţia engleză, atacantul Stelei a afirmat: "Vom vedea mâine dacă va fi mai greu cu Arsenal, sau a fost mai greu cu Olympique Lyon".
Adrian Neaga a declarat că Steaua nu se teme de Arsenal Londra şi susţine că roş-albaştrii vor aborda cu mult curaj meciul cu formaţia engleză.
"Meciul cu Arsenal este o sărbătoare, o zi importantă pentru România. Românii vor avea ocazia să vadă o formaţie valoroasă şi importantă din Europa. Trebuie să ne ridicăm la valoarea lor", a declarat Adrian Neaga.
Întrebat dacă se teme de "extratereştrii" lui Arsene Wenger, aşa cum i-a numit Dumitru Dragomir pe jucătorii londonezi, Neaga a spus: "Aţi văzut voi extratereştri? Nu ştim cum arată. O să jucăm de la egal la egal cu Arsenal. Sunt oameni ca şi noi şi vom vedea mâine dacă sunt mai buni decât noi. Nu ne considerăm victime, nu plecăm cu şansa a doua. Eu spun că Steaua face parte din elita fotbalului european".
Massimo Pedrazzini, antrenorul echipei Steaua, şi-a anunţat fotbaliştii că trebuie să muncească foarte mult în meciul cu Arsenal, pentru a putea intra în istorie cu un rezultat bun, în condiţiile în care vor lupta împotriva unui adversar care nu are puncte slabe.
"Arsenal nu are puncte slabe. Trebuie să jucăm repede, să finalizăm imediat, trebuie să fim inteligenţi, practici şi să muncim mult. Arsenal este o echipă foarte puternică. Acum doi ani a jucat finala Ligii Campionilor, e o echipă extraterestră. Dacă băieţii vor să intre în istorie, trebuie să facă o muncă extraordinară. M-a impresionat foarte mult disponibilitatea lor. Unsprezece jucători fac faza ofensivă, şi tot unsprezece fac faza defensivă", a caracterizat antrenorul Massimo Pedrazzini adversara echipei sale din meciul de mâine, din Liga Campionilor.
Steaua va întâlni pe Arsenal de la ora 21:45, pe stadionul Ghencea, într-un meci contând pentru Grupa H a Ligii Campionilor.
Neaga: O să jucăm de la egal la egal cu Arsenal
Luni, 01 Octombrie 2007 18:54
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Alisher Usmanov a ajuns al doilea investitor al lui Arsenal
Marti, 18 Septembrie 2007 16:13 - Arsenal are profituri mai mari cu 46 la sută, după ce s-a mutat pe "Emirates Stadium"
Luni, 24 Septembrie 2007 17:01 - Gigi Becali: Vreau să fiu atacat tot timpul, ca să bat pe Arsenal
Marti, 25 Septembrie 2007 17:12 - Terje Hauge va arbitra partida Steaua - Arsenal de astăzi, din Liga Campionilor
Luni, 01 Octombrie 2007 09:23 - Arsenal Londra, fotbal din 1866
Luni, 01 Octombrie 2007 14:36 - Arsene Wenger, cel mai titrat şi mai longeviv manager din istoria lui Arsenal
Luni, 01 Octombrie 2007 15:05 - 1.400 de fani ai lui Arsenal vor fi prezenţi pe Ghencea, pentru partida cu Steaua
Luni, 01 Octombrie 2007 16:20 - Lotul lui Arsenal Londra pentru partida cu Steaua, din Liga Campionilor
Luni, 01 Octombrie 2007 17:54 - Steaua a vândut doar 10.800 de bilete pentru meciul cu Arsenal
Luni, 01 Octombrie 2007 21:35 - Arsene Wenger: Sperăm să schimbăm istoria şi să câştigăm la Bucureşti
Luni, 01 Octombrie 2007 22:21
Comentariile cititorilor
2. Groza Mircea
Marti, 02 Octombrie 2007 00:54
| Raspunde la comentariu
1. dragomir marius
Luni, 01 Octombrie 2007 22:00
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Lupescu spune că este inutilă discuţia despre demiterea lui Piţurcă
Astazi, ora 04:09Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat sâmbătă că măsurile radicale nu se impun după înfrângerea în faţa Lituaniei, scor 0-3, chiar dacă publicul a cerut demisia selecţionerului Victor Piţurcă.
Un suporter a făcut infarct înainte de meciul România-Lituania
Astazi, ora 04:10Înainte cu doar câteva minute de începerea meciului România-Lituania, un suporter a făcut infarct şi, după ce a fost resuscitat de echipajul de pe o salvare, a fost transportat la spital.
Bosnia-România 1-1, într-un meci din preliminariile CE de tineret din 2009
Astazi, ora 04:11Echipa naţională de tineret a României a remizat sâmbătă, scor 1-1, în deplasare cu Bosnia, într-un meci din preliminariile Campionatului European de tineret din 2009, şi rămâne pe locul 2 în Grupa a 10-a, cu o etapă...
Handbal - Steaua s-a calificat în grupele Ligii Campionilor
Astazi, ora 04:11Campioana României la handbal masculin, Steaua MFA Bucureşti, s-a calificat sâmbătă în grupele Ligii Campionilor, după ce a eliminat-o în turul preliminar pe formaţia belgiană Sasja.
Adrian Mutu: "Sunt la Fiorentina să aduc al treilea titlu din istoria clubului"
Astazi, ora 04:11Atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu, a declarat sâmbătă că echipa sa va putea deveni campioană în următorii ani dacă vor fi aduşi jucători valoroşi, dar în acest sezon Internazionale Milano şi AC Milan au cele mai mari şane...
Cele mai CITITE din Sport
- Suporterii FC Timişoara au făcut pace cu autorităţile locale (4463)
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010 (1899)
- Lobonţ, Tamaş şi Săpunaru i-au înjurat pe jurnalişti şi au aruncat cu pietre după ei. FRF dezminte (1362)
- Dumitru Dragomir îl acuză pe Florin Prunea că ar fi "peştele" FRF. În replică, Prunea îl trimite la balamuc (1235)
- Piţurcă: Am fost inexistenţi pe toată durata meciului, dar întreaga responsabilitate mi-o asum eu (541)
Cele mai VOTATE din Sport
- Dumitru Dragomir îl acuză pe Florin Prunea că ar fi "peştele" FRF. În replică, Prunea îl trimite la balamuc (3,96/5)
- La Sibiu se va desfăşura cea mai dură competiţie de enduro din lume (3,88/5)
- Suporterii FC Timişoara au făcut pace cu autorităţile locale (3,24/5)
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010 (3/5)
- Lobonţ, Tamaş şi Săpunaru i-au înjurat pe jurnalişti şi au aruncat cu pietre după ei. FRF dezminte (1,48/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Suporterii FC Timişoara au făcut pace cu autorităţile locale (178)
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010 (85)
- Lobonţ, Tamaş şi Săpunaru i-au înjurat pe jurnalişti şi au aruncat cu pietre după ei. FRF dezminte (29)
- Dumitru Dragomir îl acuză pe Florin Prunea că ar fi "peştele" FRF. În replică, Prunea îl trimite la balamuc (13)
- Piţurcă: Am fost inexistenţi pe toată durata meciului, dar întreaga responsabilitate mi-o asum eu (11)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010
- Traian Băsescu a fost primit de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic"
- Un bărbat care a tras cu o armă de vânătoare asupra a doi bucureşteni este cercetat în libertate. Cum comentaţi?
- Piţurcă: Am fost inexistenţi pe toată durata meciului, dar întreaga responsabilitate mi-o asum eu
- Canicula a revenit în acest sfârşit de săptămână
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
În Oceanul Atlantic se formează o nouă furtună tropicală, Josephine
Astazi, ora 07:58Uraganul Ike, aflat în largul insulelor Bahamas, a ajuns la categoria a 4-a din cinci câte măsoară scara Saffir-Simpson. Viteza vântului a crescut de la 185 de km/h la aproape 215 km/h. Între timp furtuna tropicală Hanna a ajuns...
- Pelicula "The Wrestler" a primit Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia
- La Sibiu se desfăşoară Zilele Culturii Romilor
- Peste 150 de meşteri tradiţionali participă la Târgul Olarilor din Sibiu
- Un bărbat hunedorean prelucrează şi acum roţi de lemn pentru căruţe
- Aproximativ 200 de elevi din Vaslui, nu au unde să meargă la şcoală
- Un angajat al SRI a murit într-un grav accident de circulaţie
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 07.09 | 08.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 36 °C | 31 °C |
| Bacău | 32 °C | 31 °C |
| Braşov | 30 °C | 31 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 32 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 07.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 27 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 26 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










