Naveta spaţială Atlantis a ţâşnit, vineri, în văzduh, spre Staţia Spaţială Internaţională, în cea de-a 32-a şi ultima sa misiune. După ce va reveni pe Terra, naveta Atlantis, inaugurată în 1981, va fi scoasă din folosinţă, informează BBC Online.
Zeci de mii de oameni s-au adunat la Cape Canaveral, pentru a asista la istorica lansare. Printre ei s-au numărat Secretarul american al Apărării Robert Gates, astronautul Buzz Aldrin şi omul de televiziune David Letterman.
Ultima misiune Atlantis va dura 12 zile, timp în care astronauţii vor ieşi în spaţiu de 3 ori, pentru a meşteri la Staţia Spaţială Internaţională.
Doar două zboruri în spaţiu vor mai fi făcute cu generaţia actuală de navete spaţiale americane: unul cu naveta Discovery şi unul cu Endeavour, ambele misiuni fiind planificate să aibă loc până la sfârşitul anului 2010.
![]()







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M