Astfel, la termenul de joi al procesului, instanţa a decis să admită pentru ambele părţi proba cu interogatoriu, astfel încât reprezentanţii spitalului şi Ciomu vor răspunde, la termenul următor, stabilit pentru 29 aprilie, întrebărilor puse de partea adversă.
Spitalul Theodor Burghele a cerut, în 2009, Tribunalului Bucureşti, să-l oblige pe Naum Ciomu să-i restituie prima tranşă, de 200.000 de euro, pe care instituţia a plătit-o către Ion Jiga, victima medicului, motivând că Ciomu este singurul vinovat pentru accidentul produs în timpul operaţiei la care a fost supus Jiga. Totodată, Spitalul Theodor Burghele (n.r. Panduri) consideră că Ciomu trebuie obligat de instanţă să returneze instituţiei banii plătiţi deja pentru daunele morale.
Mai mult, reprezentanţii spitalului cer magistraţilor să îl oblige pe Ciomu să le plătească şi sumele reprezetând beneficiul nerealizat de instituţie prin indisponibilizarea celor 200.000 de euro. Spitalul, care prin sentinţele date în cazul lui Ciomu a fost obligat să plătească în solidar cu acesta 500.000 de euro daune morale şi aproape 10.000 de lei daune materiale pentru pacientul mutilat de medic, precizează în acţiunea depusă la tribunal că în luna iulie a încheiat un acord cu Ion Jiga, pentru plata e?alonată a daunelor. Prima tranşă, de 846.861,30 lei, echivalentul a 200.000 de euro, a fost achitată în 24 iulie 2009, iar restul sumei va fi achitată în patru tranşe, până în iulie 2011.
Naum Ciomu a fost condamnat, prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti din 10 noiembrie 2008, la un an de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală şi la plata sumei de 500.000 de euro daune morale, în solidar cu Spitalul Panduri din Capitală.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M