Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

NATO acuză Rusia că subminează integritatea teritorială a Georgiei

Cele mai recente decizii şi declaraţii ale Rusiei în ceea ce priveşte republicile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud au "subminat integritatea teritorială a Georgiei", a declarat un purtător de cuvânt al NATO, citat de AFP.

"Iniţiativele luate şi retorica Rusiei au sporit tensiunile şi au subminat integritatea teritorială a Georgiei", a declarat purtătorul de cuvânt.

Moscova a anunţat marţi suplimentarea contingentului rus în teritoriul abhaz şi în Osetia de Sud, două republici separatiste georgiene. Anunţul "nu calmează tensiunile, ci le sporeşte", a insistat reprezentantul Alianţei, recunoscând, potrivit Reuters, că Rusia are dreptul, din punct de vedere tehnic, să îşi suplimenteze nivelul trupele.

NATO anunţase în cursul zilei de miercuri că nu a fost informată despre mişcări de trupe în Abhazia şi Osetia de Sud nici de către Moscova, nici de către Tbilisi, iar această situaţie urma să fie discutată în cursul unei reuniuni la sediul Alianţei. Secretarul general al NATO Jaap de Hoop Scheffer a discutat despre această problemă cu ambasadorul rus la NATO Dmitri Rogozin.

În urma conflictelor separatiste de la începutul anilor '90, o forţă rusă de interpunere formată din 2.000 până la 3.000 de militari a fost desfăşurată în Abhazia, sub mandat CSI. În Osetia de Sud se află o forţă tripartită, formată din oseti, georgieni şi ruşi. Moscova a motivat suplimentarea trupelor sale din aceste forţe prin faptul că Georgia concentrează militari în apropierea regiunilor separatiste şi se pregăteşte pentru o confruntare.

Georgia, care încearcă să devină membru NATO, dezminte orice concentrare de trupe în apropierea acestor regiuni. "Nu am făcut nimic şi nu deplasăm trupe, chiar dacă Moscova ia măsuri foarte agresive pe teren", a declarat miercuri ministrul georgian de externe, venit la Bruxelles pentru a-l întâlni pe şeful diplomaţiei UE, Javier Solana. "Există o misiune ONU în Georgia şi poate verifica", a adăugat el.

În 16 aprilie, Rusia anunţase şi că îşi va intensifica relaţiile cu autorităţile de facto din Abhazia şi Osetia de Sud, măsură calificată de Georgia drept un gest care urmăreşte "anexarea" celor două republici separatiste.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro