"Din investigaţii au fost identificaţi ca făcând parte din cercul care acţiona în favoarea grupului rusesc: Theodor Stolojan, care îndeplinea funcţia de consilier economic şi care accesa Ministerul Economiei, respectiv Preşedinţia pentru a obţine o soluţie favorabilă acestui grup, Elena Udrea, care, de asemenea, făcea acţiuni de lobby şi de influenţare a factorilor responsabili în vederea obţinerii unor contracte pe termen lung, în acea perioadă lucra la Cotroceni. Au mai fost identificaţi, pe segmente separate, respectiv pe ceea ce priveşte interesul grupului pe energie nuclear, Dan Voiculescu, patronul unui grup important de media şi om politic. A fost, de asemenea, identificat pe latura gazului şi obţinerea unor contracte avantajoase şi de monopol, domnul senator Verestoy Attila, un important om politic din UDMR şi important om de afaceri. Apoi au fost identificaţi şi mai mulţi responsabili din cadrul MEC sau din cadrul SC NuclearElectrica SA, societate care era ţintă pentru grupul rusesc în acea perioadă", susţine fostul procuror Ciprian Nastasiu în interviu.
Potrivit fostului procuror Ciprian Nastasiu numele celor doi consilieri prezidenţiali, Elena Udrea şi Theodor Stolojan, apar şi în sesizările SRI, dar că i-a spus că "nu va primi ajutor în privinţa filajului, monitorizării întâlnirilor acestor persoane".
"După ce am trimis autorizaţiile pentru a fi puse în executare de SRI, am fost sunat de domnul colonel Sorin Cozma, şeful unei direcţii din cadrul SRI care se ocupă de contraspionajul economic, şi a avut loc o discuţie destul de dură între mine şi domnia sa. El spune că nu-şi mai menţine punctul de vedere, că nu împărtăşeşte punctul de vedere al Parchetului cu privire la implicarea acestor personaje în acţiunile grupului MARCO. Eu i-am replicat că aceste personaje se regăsesc în materialul furnizat de ei către SRI şi pe care l-am avut în vedere la constituirea dosarului. Sunt aceleaşi lucruri. Apoi am fost întrebat ce urmăresc prin acest dosar. I-am răspuns că nu urmăresc altceva decât să demonstrez sau să infirm o posibilă apartenenţă a persoanelor amintite la structuri informative care să fie împotriva interesului naţional, respectiv să subordoneze interesat interesele energetice pe termen mediu sau lung ale României faţă de o putere străină, adică faţă de Rusia, şi dacă aceste persoane fac parte dintr-o grupare organizată şi dacă au vulnerabilizat instituţia prezidenţială prin activităţile lor. Nu am spus din start că aceste persoane sunt vinovate, dar am vrut să-mi fac treaba în sensul de documentare prin monitorizarea lor, soluţia în dosar putând fi neînceperea urmăririi penale, trimitere în judecată sau orice altă soluţie legală. Mi-a spus clar că nu mă va ajuta în privinţa filajului, monitorizării întâlnirilor acestor persoane. De exemplu, întâlnirea dintre Theodor Stolojan şi Marian Năstase de la ALRO. Mi s-a spus clar că nu voi beneficia de aceste servicii. Mai mult, în primele 30 de zile n-am primit nicio convorbire realizată de Elena Udrea sau Theodor Stolojan sau Dan Voiculescu. În acel moment am cerut unei alte structuri informative din cadrul sistemului de securitate naţională listingurile telefonice ale telefoanelor folosite de către aceste persoane. Interceptările au avut loc pentru că era obligatoriu să apară în acest caz. Nu puteau să nu pună în executare mandatul obţinut de la judecător. Conform datelor oferite de către cei cărora le-am solicitat listingul reieşea că Elena Udrea a avut în jur de 800 de convorbiri telefonice, iar Theodor Stolojan în jur de 600 de convorbiri. Nu puteam să văd cu cine au purtat convorbiri, dar ştiam numeric. Din totalul convorbirilor la dosar nu au fost depus niciun transcript al convorbirilor", a mai spus Nastasiu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M