Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Adrian Năstase, scrisoare deschisă: "Dragă Bechtel"

Fostul premier trimite companiei Bechtel o scrisoare deschisă prin intermediul Jurnalului National. El reproşează americanilor şapte ani de tăcere, în care au fost acuzaţi de furt şi corupţie fără să reacţioneze în niciun fel.

Adrian Năstase spuen că Parchetul ar trebui sesizat în cazul Bechtel
Adrian Năstase spuen că Parchetul ar trebui sesizat în cazul Bechtel

“De şapte ani urmăresc cu admiraţie tăcerea voastră diplomatică”, spune liderul PSD. “Tăceţi profesionist indiferent ce se spune despre voi şi despre contractele voastre. Indiferent ce se face cu ele. O tăcere de beton.Încă în campania prezidenţială din 2004, Traian Băsescu v-a acuzat că aţi dat şpagă, mie şi PSD-ului, ca să obţineţi contractul pentru Autostrada Transilvania. Tăcere.

E adevărat că, în 2005, acelaşi Traian Băsescu l-a asigurat curajos pe George W. Bush, licurici-şef la acea vreme, că totul e în ordine şi sub control în problema autostrăzii. Dar, după o vreme, ministrul Transporturilor vă acuză ca aţi semnat contractul cu „duşmanii poporului”. Tot tăcere.”

Potrivit lui Năstase, motivul acestei tăceri sunt interese materiale “să puteţi ciupi, când şi când, nişte bani de la Guvern, între două blocaje de finanţare.”

“Doar ştiţi bine că preţul auto­străzii s-a triplat din cauza sus­pen­dă­rilor şi amânărilor, a conservărilor, a exproprierilor mai scumpe, a ci­mentului şi betonului mai scump. Ştiţi şi nu spuneţi nimic. E foarte clar că pentru Statele Unite, în acest moment, scutul antirachetă e mai important decât autostrada contractată cândva de Bechtel.

De şapte ani „luăm pumni în cap”, eu şi colegii mei de atunci, din cauza proiectului început cu voi şi apoi suspendat, oprit, tărăgănat etc. Pentru nişte bani – care mai mult nu veneau – aţi decis să tăceţi diplomatic. Şi umilitor. Dacă nu lămuriţi nici acum aceas­tă chestiune înseamnă că nu aveţi nimic de spus. Adică chiar aţi vrut să furaţi. Şi atunci s-ar cuveni sesizat Parchetul General din România. Şi Ministerul Justiţiei, în SUA. Dacă autostradă tot nu s-a făcut, măcar să se facă lumină.” conchide Năstase.

Într-o intervenţie la radioul public, premierul Emil Boc l-a atacat dur pe Adrian Năstase pentru contractul cu Bechtel: "Vreau să ştiţi că prin renegocierea contractului încheiat în 2004 de către Adrian Năstase, s-au economisit şase miliarde de euro la bugetul de stat, pentru că banii pentru Bechtel sunt de la bugetul de stat, nu sunt bani din fonduri europene sau din altă parte. Şase miliarde de euro s-au economisit de la bugetul de stat, iar pentru aceasta, Adrian Năstase ar trebui să-şi ceară scuze românilor de şase miliarde de ori pentru faptul că a încheiat un contract în detrimentul statului român. Şi acum este dovada supremă a acestui lucru! Nu se poate să laşi la nesfârşit contracte care să producă pierderi din bani publici, doar că pentru că a fost moftul Guvernului Năstase la un moment dat".



print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro