Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

NĂSTASE renunţă la funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor

Adrian Năstase se retrage din conducerea Camerei Deputaţilor, după ce, luni, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii".

NĂSTASE renunţă la funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor
NĂSTASE renunţă la funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor / FOTO: Grup RC

Fostul premier Adrian Năstase face un prim pas înapoi după ce a fost condamnat, în primă fază, la doi ani de închisoare în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2004. Năstase renunţă la funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, funcţie care însă ar urma să revină tot USL.

Liderul grupului deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a precizat, pentru MEDIAFAX, că Adrian Năstase l-a anunţat că nu mai doreşte să candideze la nicio funcţie în Biroul Pemanent al Camerei, respectiv la cea de vicepreeşdinte, pe care o deţinea. Potrivit lui Duşa, Năstase a motivat că face acest gest din respect pentru colegii din grupul parlamentar, având în vedere situaţia sa.

"Domnul Adrian Năstase m-a anunţat că nu mai doreşte să candideze la nicio funcţie în Birroul Permanent, la funcţia de vicepreşedinte al Camerei, spunând că face acest gest din respect pentru colegii din grupul parlamentar, având în vedere situaţia sa. Sunt destul de mâhnit că un parlamentar de calitatea şi experienţa domnului Adrian Năstase se retrage din conducerea Camerei şi va avea de suferit şi calitatea activităţii parlamentare. Sper că dânsul va fi foarte activ în grupul parlamentar şi ne va folosi experienţa sa", a spus Duşa.

Mircea Duşa a precizat că cel care îl va înlocui pe Adrian Năstase în conducerea Camerei Deputaţilor urmează să fie desemnat miercuri în cadrul conducerii partidului şi în grupul parlamentar.

El a precizat că deputaţii PSD vor participa la şedinţa de plen de miercuri privind alegerea Biroului Permanent şi la prima şedinţă de Birou, apoi vor intra în grevă parlamentară.

Năstase mai este în prezent preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

ADRIAN NĂSTASE, condamnat în TROFEUL CALITĂŢII pentru fonduri electorale VEZI ACUZAŢIILE

ADRIAN NĂSTASE a fost condamnat la doi ani de închisoare, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În acest dosar mai sunt inculpaţi Irina Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului electoral 2004, ISC, sub conducerea Irinei Jianu, "a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calităţii în construcţii»". "În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase", potrivit DNA.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro