“M-am oferit, in urma cu ceva timp, sa ma sacrific pentru binele tarii, am cerut Parlamentului sa fie de acord cu DNA-ul, crezand ca, tratarea cu instanta a afiselor electorale din 2004, a bideurilor din China si a termopanelor din Zambaccian vor rezolva marile probleme ale tarii, inclusiv calificarea la campionatul mondial de fotbal. N-a fost sa fie asa…” scrie Năstase pe blog.
“Zis si facut. Asa cum stiti, multe din dosarele de la ICCJ au termene pentru anul 2012. Din grija pentru adversarii politici, si in special din grija pentru mine, s-a comprimat, in cazul meu, cercetarea judecatoreasca prin acordarea a cel putin patru termene lunar. Numai in dosarul cu afisele! In noiembrie, presedintele completului, Ionut Matei, a fixat, deja, 6 (sase) termene: in 10, 16, 22, 23, 25, 28. Sa nu-mi spuneti ca e vorba de presiuni politice asupra judecatorilor. Este, fara indoiala, bucuria lor de a ma invita si de a ma vedea mai des la ICCJ.
In acelasi dosar , la fiecare termen, sunt audiati intre 40 si 50 de martori, pe o perioada de timp ce depaseste 6 ore. Mi se pare interesant ca atunci cand un martor revine asupra unor declaratii de la DNA, sau le nuanteaza, declaratii date – cum au recunoscut unii dintre ei, sub presiune sau sugestionare din partea procurorilor sau ofiterilor de politie judiciara, i se atrage atentia martorului, cu insistenta ca daca isi schimba declaratia risca sa ajunga la puscarie pentru marturie mincinoasa. In conditiile astea, ce sa faca saracul martor…
Un alt lucru interesant: In dosarul cu afisele si trofeele, DNA si-a construit “acuzarea” pe 974 de martori – de trei ori mai multi decat cei audiati in Procesul de la Nurnberg. Firesc. Trebuia “bagata” mediatizare serioasa. Va dati seama, 974 de martori… Ce sa creada poporul? Un caz mai grav decat disparitia flotei. Mai grav decat jaful de la Banca nationala din 1959! Acum, insa, numarul lor mare deranjeaza “celeritatea”. Asa ca martorii au inceput sa fie citati pe sarite. Banuiesc ca e vorba doar de o scapare…Renuntarea la audierea unor martori nu se poate face fara a se pune chestiunea respectiva in discutia partilor.” continua fostul premier.
În finalul postării, liderul PSD face o promisiune şi o invitaţie. “Pe scurt, mi se pare deranjant faptul ca presa nu mai e interesata de aceste dosare despre care a scris, din dragoste pentru libertatea de expresie, sute de tone de articole. De aceea, imi propun sa va anunt toate termenele la care sunt citat la ICCJ, la fel cum anunt si evenimentele de la Fundatia Titulescu. Si sa va invit acolo. Intrarea este gratuita. Incepem de saptamana viitoare…”







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M