"Pentru funcţia de preşedinte executiv, eu l-aş prefera pe Victor Ponta. Pentru funcţia de secretar general, eu l-aş prefera pe Liviu Dragnea, iar pe cea de preşedinte al Consiliului Naţional, dacă ar accepta pe Cristian Diaconescu", a declarat Adrian Năstase la Antena 3.
Lor li s-ar putea alătura Miron Mitrea. Nu acum. Ci în timp, a spus Năstase. "Mitrea cred că în momentul de faţă are foarte multă experienţă, nu ştiu cât s-ar mai implica în chestiuni organizatorice. El vrea să fie şef. Noi avem mulţi generali în partid. Nu avem indieni. Mitrea poate să vină în această echipă gradual. El are deocamdată propria orbită", a spus Năstase răspunzând unei întrebări legate de posibilitatea ca Mitrea să conducă o ipotetică campanie electorală prezidenţială.
Despre Viorel Hrebenciuc spune că are rolul său eficient la Cameră. Nu l-ar lua însă şef de campanie în eventualitatea."Nu l-aş lua şef de campanie. Doar consilier. Mulţi au spus în oraş că eu am fost unul dintre cei care au influenţat votul în favoarea lui la grupul de la Cameră. Vreau să facem diferenţa dintre o anumită relaţie personală care poate să oscileze şi valoarea intrinsecă. Cred că dacă Viorel Hrebenciuc se va implica foarte serios în bătălie e un asset important. Eu îl cunosc pe Viorel Hrebenciuc de multă vreme. Viorel Hrebenciuc poate să construiască strategii care sunt defavorabile."
Năstase: Îl vreau pe Ponta preşedinte-executiv, pe Diaconescu - şef al Consiliului Naţional, pe Dragnea - secretar general
PUBLICAT
Vineri, 5 Februarie 2010 16:02
ACTUALIZAT
Vineri, 5 Februarie 2010 23:21
SURSA
REALITATEA.NET
Candidat la preşedinţia PSD, Adrian Năstase spune că şi-ar dori la congres înfiinţarea funcţiei de preşedinte-executiv al formaţiunii. Şi a început să-şi anunţe echipa la care visează. Geoană nu e pe listă. Nici Viorel Hrebenciuc.
Citeşte totul despre:
Adrian Năstase, alegeri, congres, Cristian Diaconescu, Mircea Geoană, Victor Ponta







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M