Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Năstase: Geoană ar trebui să fie ceva mai liniştit

Preşedintele CN al PSD Adrian Năstase l-a sfătuit luni pe Mircea Geoană să-şi rezolve "inabilităţile" în încercările de a reveni în prim-planul partidului şi l-a sfătuit pe şeful Senatului să-şi tempereze egoul, precizând însă că ar fi grav dacă ieşirile sale ar fi totuşi impuse din exterior.

Năstase îi spune lui Geoană să fie
Năstase îi spune lui Geoană să fie

În cadrul unei intervenţii la Realitatea Tv, Năstase a fost întrebat despre recentele afirmaţii ale preşedintelui Senatului cu privire la o candidatură pentru viitoarele prezidenţiale.

"E o poveste pe care Mircea Geoană trebuia să o spună în forul interior, să fie atent să nu spună lucruri de genul ăsta care creează probleme. E o inabilitate, cred că a greşit, dar el simţindu-se probabil nu în semifinale, ci probabil în tribună, a zis că vrea să intre în teren. Sau îl pune cineva să facă ceva, dar asta ar fi mult mai grav. Aşa încât, eu sper ca lucrurile să se rezolve şi venind din SUA cu idei proaspete, lucrurile să se clarifice", a spus social-democratul.

Întrebat dacă este posibilă o influenţă din exteriorul PSD asupra lui Mircea Geoană, Năstase a menţionat că "au fost unele speculaţii", deşi nu crede acest lucru.

Deşi a respins ideea că Geoană ar dori să plece din PSD, preşedintele Consiliului Naţional a admis că probabil că fostul prezidenţiabil şi-ar dori un rol semnificativ în partid. "Este şi vina lui, că o anumită înfrângere, aşa cum este cea pe care a realizat-o el şi care a avut nişte efecte pentru toată ţara, pentru partid, povestea asta nu se uită în două săptămâni. Cred că el ar fi trebuit să digere această pierdere a victoriei şi să aştepte, pentru că are calităţi pe anumite domenii", a adăugat Năstase.

Liderul PSD a punctat că Geoană a greşit "în trei rânduri până acum" - "când s-a apucat să-şi dea sieşi interviul acela înainte de nu ştiu ce eveniment, s-a apucat să ne spună să nu ne certăm în cadrul Consilului Naţional, dar a dat un interviu în care-l ataca pe Ion Iliescu, acum spune că ar putea să dorească o candidatură".

Adrian Năstase a menţionat că, în condiţiile unei anumite "vulnerabilităţi", Geoană ar trebui să fie "ceva mai liniştit".

"Ori, la el egoul reapare mult prea rapid", a adăugat el.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro