"Am fost acuzat că am gândit Trofeul Calităţii, competiţia asta la care au participat mii de constructori, ca un vector pentru finanţarea campaniei electorale. E o minciună. Decizia mea de a candida la prezidenţiale a fost luată în vara lui 2004. Cum puteam să gândesc în toamna lui 2003 un astfel de vehicol", a declarat Năstase.
Liderul PSD spune că este vorba despre o decizie politică: "Este clar că este vorba despre o decizie politică, o decizie murdară. Este o decizie care trebuia dată acum. Astăzi de dimineaţă au fost negocieri în continuare şi de aceea s-a dat verdictul atât de târziu astăzi. Într-un moment în care Traian Băsescu este plecat din ţară, de aceea a fost amânată decizia până astăzi şi pentru a acoperi nemulţumirea publică pe care o cunoaştem cu toţii".
"Plătesc pentru că în aceşti ani am avut curajul să îl înfrunt pe Traian Băsescu şi pe oamenii săi, şi pentru că am avut curajul să îl înfrunt pe Daniel Morar şi pe oamenii săi", a mai spus Năstase.
Adrian Năstase a anunţat că va face recurs.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M