Năstase: Traian Băsescu a confirmat falimentul dreptei politice româneşti
Adrian Năstase comentează pe blogul personal măsurile anunţate joi de Traian Băsescu de reducere a salariilor şi pensiilor. "Prin discursul lui Traian Băsescu, s-a confirmat falimentul dreptei politice româneşti", spune Năstase.
"Programul de guvernare al dreptei politice româneşti, ajunsă prin manevre imorale la putere la sfârşitul lui decembrie 2004, în formula alianţei D.A. (PD+PNL) îşi dovedeşte astăzi falimentul. Cota unică, principala măsură promisă în campania electorală din noiembrie 2004 că va aduce noi locuri de muncă şi bunăstare în România, îşi dovedeşte astăzi eşecul usturător", scrie Năstase pe blogul personal.
Năstase spune că ar fi putu fi găsită o soluţie, bazată pe "termeni de echitate", dar dreapta politică "gândeşte numai în termeni de avuţie proprie şi de sporire a capitalului pe orice căi".
"Refacerea echilibrului economic la cote rezonabile se putea face numai luând înapoi putere de cumpărare, în mod diferenţiat, prin impozitare diferenţiată, de la toţi cetăţenii, mai puţin de la cei cu venituri şi averi mai mici (care nu au beneficiat de cota unică) şi mai mult de la cei cu venituri şi averi mai mari – adică de la beneficiarii iniţiali ai cotei unice, care, apoi, şi-au sporit în fiecare an avuţia", scrie Năstase.
Într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi că Guvernul a ales cea de-a doua variantă în negocierile cu FMI: restructurarea dură a cheltuielilor publice. De asemenea,, şefului statului a anunţat că fondul de salarii va scădea cu 25%, iar pensiile şi ajutorul de şşomaj va fi redus cu 15%.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Mircea Toader isi cere scuze
Politist comunitar baut, in zapada
60.000 de oameni ingropati in zapada iti multumesc
O bătrână a fost blocată zece zile în...
Vanghelie i-a cumpărat Oanei Mizil un...
Japonezii strigă TE IUBESC chiar în centrul...








Feedback

