Năstase: Citesc în ziare ceea ce îi enervează pe alţii la mine, iar blogul îmi permite să reacţionez
REALITATEA.NET
Reporter: În prima dumneavoastră postare pe blog aţi spus că veţi comunica cititorilor mai ales ce vă enervează. De ce?
Adrian Năstase: Asta pentru că, de obicei, citesc în ziare ceea ce îi enervează pe alţii în legătură cu mine şi uneori simt nevoia să reacţionez şi blogul îmi permite să fiu mai direct din punctul ăsta de vedere.
Reporter: Aveţi senzaţia de când aţi început să scrieţi că aveţi o comunicare mai bună cu susţinătorii dumneavoastră sau chiar şi cu cei care vă sunt împotrivă?
Adrian Năstase: Am început doar de câteva zile, dar am multe mesaje la fiecare postare. Sper să nu îi dezamăgesc pe cei care vizitează blogul. Încerc să scriu câte ceva în fiecare zi, să spun câte ceva. Unii dintre cei care citesc ar dori mai mult confesiuni, alţii ar dori subiecte foarte serioase. Încă nu ştiu foarte bine ce îşi doresc. Chiar în ziua în care s-a încheiat reuniunea Consiliului European am scris ceva despre deciziile care s-au luat acolo. E foarte interesant că au fost multe comentarii şi în legătură cu articolul ăsta. Încă mă orientez asupra subiectelor pe care să le abordez. Citeşte aici TOT interviul.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

