Într-un interviu acordat pentru ProSport, Nadia a rememorat momentul primei note de 10 din istoria gimnasticii, petrecut acum 35 de ani, la Olimpiada de la Montreal. "Prin acea evoluţie, prin acel 10, am făcut istorie. Ulterior, mi-am continuat activitatea sportivă şi am confirmat că nu a fost o întâmplare, am rămas legată de lumea gimnasticii şi m-am implicat în multe proiecte ce ţin de dezvoltarea acestui sport, de proiecte sociale. Toate aceste lucruri au făcut ca lumea să nu mă uite, să îşi amintească mereu momentul petrecut la Montreal", a spus Nadia.
"Imaginea mea este foarte importantă, sunt şi trebuie să rămân un simbol pentru copii, pentru gimnaşti, pentru sportivi în general şi pentru acest lucru cred că sunt datoare să rămân Nadia, să rămân acel simbol al dăruirii, al devotamentului, al sacrificiului, al rezultatelor obţinute prin muncă, al exerciţiilor aproape perfecte", a mai adăugat "Zeiţa de la Montreal".
"Ziua mea de naştere mă va prinde în Qatar, vârsta e doar un număr, atâta tot. Mă simt bine, sunt foarte activă şi voi continua să mă implic în multe, multe alte proiecte. Voi sărbători ziua mea de naştere în mai multe locuri, cu diferite persoane apropiate, prieteni, este foarte greu, dar frumos în aclaşi timp", a dezvăluit Nadia.
Întrebată care a fost cel mai greu moment al vieţii sale, Nadia a răspuns: "Consider că un moment de cumpănă a fost plecarea mea din România, în 1989".
Nadia Comăneci este căsătorită din 1996 cu fostul mare gimnast american Bart Conner, cu care are un copil, Dylan, în vîrstă de 5 ani.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M