Cu o orientare sexuală delict în timpul comunismului ("cocoaşa sa invizibilă", cu care a fost şantajat de Securitate) şi cu un dosar fals de turnător, biografia lui Neculai C. Munteanu a fost povestită de el însuşi, în dialogul difuzat marţi, la emisiunea "100%" de la Realitatea TV.
În discuţia cu Robert Turcescu, Munteanu a declarat că nu a fost turnător, nu a semnat angajament, nu a dat note informative semnate Călin şi nici nu a fost agent infiltrat la Radio "Europa Liberă".
În anul 1977, scrisorile trimise de N. C. Munteanu lui Nicolae Ceauşescu au făcut ca jurnalistul să suporte anchetarea şi bătaia "organelor" şi, în final, să redacteze o declaraţie de susţinere a regimului comunist.
Realizatorul de radio a mărturisit faptul că, în străinătate, a fost ameninţat în permanenţă, presiunile fiind atât la adresa familiei, cât şi la siguranţa proprie.
Dosarul de reţea alcătuit în 1974 şi dosarul de urmărit, din 1977, sunt cele două dosare pe care N. C. Munteanu le-a văzut şi pe care le are, la CNSAS. N. C. Munteanu a încercat să fugă din ţară, în timpul unei călătorii la Praga, în 1970, moment în care Securitatea a încercat racolarea lui, prin "vărul Costică".
"Am dat doar o caracterizare despre Tudor Vornicu, o analiză despre starea de spirit din presă şi o informare despre Aurel Mihailopol, despre care i-am şi spus, pentru că urma să plece cu o expoziţie în străinătate", a spus N. C. Munteanu.
"Când mi s-a întocmit dosarul de reţea, ca să devin turnător despre oamenii din Televiziunea Română, eu nu mai lucram de trei luni acolo, plecasem la revista Cinema", a mai declarat N. C. Munteanu.
Neculai C. Munteanu a lucrat, zece ani, ca jurnalist la postul de radio "Europa Liberă".
N.C. Munteanu la 100%: confesiunile unui jurnalist liber
PUBLICAT
Marţi, 10 Aprilie 2007 22:25
ACTUALIZAT
Marţi, 10 Aprilie 2007 22:25
SURSA
REALITATEA.NET







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M