Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Mutu scapă de tăierea salariului. Deocamdată

Adrian Mutu poate răsufla uşurat. Cel puţin până în septembrie, când s-ar putea anunţa un verdict final în cazul deschis de Fiorentina împotriva românului, care vrea să-i reducă substanţial salariul din cauza dopajului cu sibutramină.

Mutu rămâne cu salariul neciuntit, cel puţin până în septembrie
Mutu rămâne cu salariul neciuntit, cel puţin până în septembrie / FOTO: Grup Rc

A fost "transferat" la o sumedenie de echipe în ultima perioadă, dar a rămas, deocamdată, la Fiorentina. Mutu, suspendat pentru dopaj din luna ianuarie, a efectuat vineri primul antrenament cu noul său antrenor, Sinişa Mihajlovic.

Imediat după ce sârbul a preluat gruparea viola s-a speculat că Briliantul va pleca de la Florenţa, din cauza problemelor avute în trecut cu Mihajlovic. În 2003, în timpul unui meci Lazio - Chelsea, Mutu a fost scuipat de Mihajlovic.

Anii au trecut, iar cei doi par a fi depăşit momentul. În momentul în care a semnat cu Fiorenta, Mihajlovic a anunţat că Mutu face parte din planurile sale de viitor şi că are nevoie de român la echipă. La prima şedinţă de pregătire disputată în cantonamentul din Cortina d'Ampezzo, la care au asistat şi o sută de fani, Mutu şi Mihajlovic au părut că se înţeleg foarte bine.

Atitudinea arătată de Mutu pe teren i-a impresionat şi pe oficialii viola, care au lăsat de înţeles că Mutu, care mai are contract cu Fiorentina până în 2012, ar putea rămâne la Florenţa. "Cel mai mult mă bucură că, în sfârşit, îl văd liniştit pe Mutu", a declarat Pantaleo Corvino, director sportiv Fiorentina, după antrenamentul de vineri.

Altfel, în zilele trecute Mutu a obţinut o victorie parţială în faţa clubului său, care vrea să-i reducă salariul din cauză că a fost descoperit dopat. Pentru a doua oară, cererea Fiorentinei, adresată Ligii de fotbal italiene, a fost amânată.  

"La Colegiul de arbitraj al Ligii Italiene de Fotbal, de la Milano, s-a discutat solicitarea Fiorentinei de reducere a salariului lui Adrian Mutu, ca urmare a dublei depistări pozitive cu sibutramină, în luna ianuarie. Şi de această dată s-a decis o amânare, cum s-a întâmplat la prima audiere, de la 23 iunie. Conform Radio Blu, o nouă audiere va avea loc la 15 septembrie", scrie site-ul violanews.com.

La finalul lui aprilie, Fiorentina a depus o cerere la Colegiul Arbitral al Ligii, prin care dorea "reducere semnificativă a salariului fotbalistului începând cu data de 19 aprilie, data deciziei privind sancţiunea, până la finalul perioadei de suspendare". Conform presei italiene, Mutu are un salariu de 2,2 milioane de euro la Fiorentina, iar reducerea cerută de club era de 50 la sută.

În acest moment, Fiorentina continuă să-i plătească atacantului român salariul integral, din luna ianuarie, când a fost descoperit dopat cu sibutramină.

Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină. Suspendarea lui Mutu va expira în luna octombrie.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro