SPORT »
Mutu este nemulţumit că a fost criticat de presa din România pentru evoluţia de la EURO 2008
13 aug 2008, 18:21 |
Actualizat Joi, 14 August 2008 01:38
Atacantul român Adrian Mutu a explicat pe blogul său că l-au nemulţumit criticile care i s-au adus după Campionatul European şi s-a declarat revoltat că presa din România a scris că nu a fost bine pregătit pentru că a preferat să plece în America, pentru a asista la naşterea fetiţei sale.
Atacantul român a explicat că fusul orar nu l-a afectat şi că a stat 10 zile în Statele Unite, fiind înapoi la Bucureşti la data de 20 mai, iar primul meci în care a jucat a fost la 9 iunie. "Deci sunt 3 săptămâni în care am avut suficient timp să-mi revin şi să-mi reglez orele de somn. Toată lumea a sărit de fund în sus spunând, vezi Doamne, ce a făcut Mutu, că din cauza asta nu a jucat bine Mutu la Europene, că Mutu a fost cel mai slab. E adevărat că nu am jucat la cel mai înalt nivel aşa cum mi-aş fi dorit şi le dau dreptate. Dar chiar aşa slab cum spun unii?!", a mai spus Mutu. El a precizat că la EURO 2008 a fost singurul jucător român care a marcat şi că din şapte şuturi la poartă, cinci au fost ale lui. "Din toată această poveste reiese clar că din reuşitele echipei României o mare parte sunt ale celui mai slab jucător din echipă! Bravo!", a mai adăugat, ironic, jucătorul Fiorentinei.
"Ce ţin să subliniez este faptul că după Europene am stat o lună în America şi nu 10 zile! M-am întors pe 15 iunie, iar pregătirea fizică am început-o imediat, în ziua urmatoare. Primul meci l-am jucat ieri, pe 12 august, la 3 săptămâni de la întoarcerea mea din State. E adevărat că în pregatiri nu am strălucit din cauza oboselii acumulate la antrenamente, însă nu am auzit niciun comentariu legat de faptul că nu aş fi jucat bine în pregătiri din cauza diferenţelor de fus orar, nici din partea antrenorului şi nici din partea presei italiene", a mai spus jucătorul.
Atacantul a mai precizat pentru prima dată că la vizita medicală care a avut loc înainte de EURO 2008 nu a efectuat niciun test fizic, pentru că medicii au considerat că nu e nevoie să facă testele pentru că revine după un sezon încărcat. "Deci ce parametru a avut doctorul nostru Pompiliu Popescu, sincer, nu stiu", a afirmat Mutu, care a explicat că s-a săturat să se spună despre el că "nu trebuia să plec în America sau că nu eram pregatit fizic, că nu ştiu ce am făcut prin hotel cu recepţionerele şi tot felul de prostii de genul acesta".
Mutu încheie cu un mesaj acid adresat jurmaliştilor din România: "Dacă nu aveţi ce vorbi sau ce scrie, schimbaţi-vă meseria! Faceţi un mare bine tuturor".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

