Nouă luni şi şapte zile a durat "cura de fotbal" pentru Adrian Mutu după ce a consumat pastile de slăbit de pe lista interzisă. Internaţionalul român a revenit duminică seară pe gazon cu o poftă incredibilă de reabilitare în partida disputată de Fiorentina în deplasarea de la Catania.
Mutu a şutat din toate poziţiile, a pasat, a centrat, a deposedat adversari, dar nu a reuşit să marcheze. "Gazzetta dello Sport" l-a desemnat omul primei reprize, însă echipa românului, Fiorentina, rămâne la retrogradare după 0-0 la Catania.
"Mutu a fost o bomba cu ceas care a început să ticăie de la început! A avut trei ocazii mari în primele 10 minute. Şi-a pierdut din agresivitate pe parcurs însa nu voinţa de a juca", au scis italienii.
Revenirea lui Mutu nu i-a adus iertarea din partea ospătarului kosovar, care a negat că ar fi făcut remarci rasiste la adresa românului, declarând dimpotrivă că acesta l-a ameninţat că îi taie gâtul. Mutu a refuzat să facă declaraţii, declarând că avocaţii săi i-au impus "silenzio stampa".
Dacă Mutu se zbate la retrogradare, Radu Ştefan continuă să fie lider cu Lazio în Italia, la patru puncte de echipa lui Cristi Chivu, Inter Milano, ambele victorioase în ultima etapă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M