Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Mureşan: "Suntem peste FC Vaslui la toate capitolele, dar totul se va decide pe teren"

Preşedintele campioanei CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat sâmbătă că formaţia pregătită de Ioan Andone este cu mult peste lotul grupării FC Vaslui, însă nu poate fi sigur de succes în meciul direct de astăzi.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
"Meciul cu FC Vaslui e important pentru noi pentru că sezonul a început de câteva etape şi trebuie să luăm puncte pentru a rămâne în obiectiv. Noi suntem peste FC Vaslui la toate capitolele, dar totul se va decide pe teren. Începând cu infrastructura şi până la lotul de jucători suntem mai buni ca FC Vaslui. Rămâne de văzut ce vom face în meciul direct. Aş vrea să câştigăm meciul chiar şi la limită", a spus Mureşan.

Oficialul clujean a precizat că nu se teme de niciunul dintre jucătorii Vasluiului deoarece nu reprezintă valori individuale, ci formează doar un grup unit. "Ca echipă, FC Vaslui e una puternică, însă nu văd niciun jucător care să ne pună mari probleme. Doar nu joacă Messi acolo. Oricum, Vasluiul este mai mai bună decât în ediţia trecută de campionat, s-a întărit considerabil", a afirmat acesta.

Meciul dintre FC Vaslui şi CFR Cluj, din etapa a 5-a a Ligii I, se va disputa astăzi, de la ora 19:00.

Iuliu Mureşan a mai spus că în actualul sezon lupta pentru titlu va fi mult mai disputată decât în cel precedent, după ce mai multe echipe au transferat jucători importanţi. "Consider că va fi mai greu pentru că acum şi CFR reprezintă un nume şi toate echipele care vin la noi vor face tot posibilul să plece neînvinse. În plus, campionatul este mult mai puternic din punct de vedere calitativ, deoarece s-a investit mult în această vară şi au fost aduşi jucători mai valoroşi decât până acum".

În altă ordine de idei, stadionul Constantin Rădulescu din Cluj va primi luni avizul din partea UEFA pentru a susţine partide din cadrul Ligii Campionilor. "Cei de la UEFA au fost încântaţi de ce am realizat. Chiar au subliniat că este singura investiţie privată de acest gen din Europa. În rest, cam peste tot s-au implicat autorităţile locale", a conchis Mureşan.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro