Iuliu Mureşan a declarat, pentru REALITATEA.NET, că nu poate fi sigur că ardelenii vor câştiga titlul în acest an, atâta timp cât diferenţa de puncte faţă de urmăritoare este totuşi una destul de mică, iar "unii câştigă la masa verde puncte curat murdare".
Oficialul ardelean consideră că tot Steaua este principala contracandidată la titlu, cu toate că în etapa a 28-a "roş-albaştrii" au pierdut fără drept de apel cu Rapid, scor 1-5, iar evoluţia lor nu este una care să le dea motive de optimism.
"Judecând după clasament, Steaua rămâne principala contracandidată la titlu. Nu mă interesează evoluţia lor, ci doar evoluţia echipei mele. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, oricum unii câştigă puncte la masa verde, care este greşit numită verde. Verde pentru mine înseamnă ecologic, curat, dar punctele câştigate la masa verde nu sunt curate, sunt curat-murdare, ca în Caragiale", a spus Mureşan, făcând aluzie la victoria la masa verde obţinută de FC Timişoara în meciul cu Rapid.
"Din păcate nu putem spune că am ucis campionatul. Rezultatul de aseară nu ne-a ajutat să luăm o opţiune importantă pentru titlu. Cu o victorie, şansele noastre creşteau procentual, dar aşa am rămas doar cu patru puncte avans faţă de locul doi. Aşteptăm acum meciul dintre Steaua şi Timişoara, una dintre ele va pierde oricum sau va fi egal, iar noi dacă mai câştigăm trei, patru partide, vom putea fi siguri de titlu", a adăugat preşedintele liderului Ligii I.
Iuliu Mureşan s-a arătat dezgustat de acuzaţiile lansate de cei de la FC Timişoara după meciul de luni seară: "Sunt aberaţii, aberaţii provocate de neputinţă şi mai mult nu vreau să comentez".
După meciul FC Timişoara - CFR Cluj, scor 1-1, din etapa a 28-a a Ligii I, bănăţenii au criticat dur prestaţia brigăzii conduse de Augustus Constantin, pe care l-au acuzat că i-a privat de două penalty-uri. Preşedintele Timişoarei, Marian Iancu, a afirmat că CFR Cluj va fi o campioană de chirpici şi că nu merită un titlu câştigat cu ajutorul arbitrilor.
După 28 de etape, CFR Cluj este lider în Liga I, cu 56 de puncte, patru mai multe decât Steaua, aflată pe locul 2, şi cinci avans faţă de FC Timişoara (locul 3).
CITEŞTE ŞI:
Chivorchian şi teoria conspiraţiei: Este stabilit ca CFR să ia campionatul
Alexa: "Toţi arbitrii greşesc în favoarea clujenilor! Să ni se spună să nu mai jucăm"







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M