Chiar dacă nu ştie cine va fi antrenorul echipei, George Copos cumpără jucători. Muntenegreanul Vladimir Bozovici şi camerunezul Pierre Boya au fost convinşi de Grigore Sichitiu să semneze cu formaţia din Giuleşti şi se vor prezenta la startul pregătirilor alături de formaţia din Grant.
"Putem spune că atât jucătorul din naţionala Camerunului, Pierre Boya, cât şi Vladimir Bozovici, din naţionala Muntenegrului, sunt jucătorii Rapidului", a declarat Grigore Sichitiu, director tehnic la Rapid.
Camerunezul Pierre Boya este un fost adversar al celor de la Dinamo, pe care i-a eliminat în turul I al cupei UEFA, în 2004, când juca pentru Partizan Belgrad. Boya este internaţional camerunez şi are 23 de ani.
Înainte de Rapid, el a fost aproape de un transfer la Newcastle. După ce a dat o probă de joc reuşită la clubul englez, a intrat în conflict cu clubul belgrădean, pentru că Partizan a dublat suma de transfer cerută iniţial celor de la Newcastle. Transferul a căzut din acest motiv, iar nigerianul s-a certat cu Partizan, motiv pentru care a fost trimis la echipa a doua, unde a jucat timp de şase luni.
Aflat în Japonia cu selecţionata Muntenegrului, cel de-al doilea transfer al Rapidului, Bozovici, a efectuat deja vizita medicală în urmă cu o săptămână la Bucureşti şi totul este definitivat în privinţa lui.
Vladimir Bozovici a fost transferat de la OFK Belgrad şi evoluează pe postul de mijlocaş de bandă stângă, iar camerunezul Pierre Boya de la Partizan Belgrad, şi este atacant. Suma plătită pentru cei doi s-a ridicat la aproximativ 700.000 de euro.
Muntenegreanul Vladimir Bozovici şi camerunezul Pierre Boya, noile achiziţii ale Rapidului
PUBLICAT
Marţi, 29 Mai 2007 18:35
ACTUALIZAT
Marţi, 29 Mai 2007 18:35
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M