Secretarul general al CNSLR Frăţia, la care este afiliat sindicatul
"Alternativa 2002" din Azomureş, Maria Dăndărău, a declarat duminică
pentru NewsIn că potrivit Contractului Colectiv de Muncă combinatul
acordă angajaţilor şi o primă reprezentând cota din profit.
"Această primă din profit se va acorda probabil la sfârşitul anului. Nu
se ştie suma exactă, dar, potrivit unor calcule făcute pe profit,
fiecărui angajat îi revin cam 3.500 de lei. Prima de Crăciun, egală cu
salariul minim, se va acorda înainte de 20 decembrie. La aceste sume se
adaugă un procent de 75% din salariu, care se dă în caz de şomaj
tehnic", a spus Maria Dăndărău.
Salariaţii trimişi în şomaj tehnic rămân la dispoziţia societăţii şi
au obligaţia de a se prezenta la locul de muncă în 24 de ore de la
convocare sau în 12 ore, în cazul celor care lucrează la instalaţia de
Amoniac. Conducerea combinatului susţine că a fost nevoită să recurgă
la această măsură din cauza problemelor economice legate de criza
financiară mondială. Din cauza scăderii drastice a cererii de
îngrăşăminte chimice la extern şi lipsa totală de comenzi pe piaţa
internă, Azomureş are mari cantităţi de îngrăşăminte pe stoc şi nu mai
are loc de depozitare.
Conducerea Azomureş îşi propune reluarea activităţii din data de 12 ianuarie 2009.
Muncitorii de la Azomureş ar putea primi fiecare în luna decembrie peste 5.000 de lei
Cei peste 2.000 de muncitori de la Azomureş, trimişi în şomaj tehnic din 2 decembrie, ar putea primi în această lună peste 5.000 de lei, reprezentând salariul şi primele.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M