Nouăsprezece muncitori ilegali, dintre care doisprezece români, au fost reţinuţi de autorităţile britanice din domeniul imigraţiei în urma unui raid efectuat pe şantierul unui cazinou în construcţie în zona Greenwich- un proiect controversat al unui miliardar american. Informaţiile au fost date publicităţii de ziarul britanic "The Mail on Sunday".

O sursă din cadrul Ministerului de Interne a declarat că majoritatea muncitorilor ilegali au fost expulzaţi. Muncitorii arestaţi folosiseră documente false pentru a se angaja. Raidul poliţiei, care a avut loc în luna august, dimineaţa devreme, când încă nu toată lumea venise la lucru, se putea solda cu mult mai multe arestări, dar zeci de alţi muncitori au fost preveniţi la timp şi au reuşit să fugă.

"Ministerul de Interne ar trebui să întreprindă astfel de raiduri în fiecare săptămână. Dacă ar fi venit la ora 10.00 şi ar fi încuiat uşile, ar fi prins mult mai mulţi", a declarat o sursă din cadrul şantierului.


În contexul polemicilor şi îngrijorării tot mai mari din rândul opiniei publice, în legătură cu afluxul de imigranţi din ţările est-europene, arestarea celor nouăsprezece muncitori ilegali - dintre care şaisprezece sunt din Europa de Est - îi pune în dificultate pe reprezentanţii Guvernului, care au susţinut că proiectul cazinoului va crea locuri de muncă pentru localnicii din sud-estul Londrei, notează "The Mail on Sunday" în ediţia electronică.