SPORT »
Mulţumim Dobrin! - mesaje de la telespectatorii Realitatea TV
Realitatea TV
Nicolae Dobrin
"Ce ne facem oameni buni, cu acest Dobrin, care ascunde mingea şi n-o mai găsim? - asta a însemnat pentru mine Dobrin, numele unei generaţii, al generaţiei mele! Sunt tare tristă azi! Tristă cum nu am mai fost de tare multă vreme" - Gabriela Filip
"Am avut bucuria de a sta alături de Rege în 1987, pe când eram militar în termen la Clubul Steaua. Naturaleţea şi simplitatea înnăscute în acest om m-au făcut să îmi revizui comportamentul - cam înfumurat, ce-i drept, de până atunci. Din prima secundă, fără să rostească vreun cuvânt, erai bucuros să fii contemporan cu un om cu sânge albastru. Dumnezeu să-l odihnească în pace!" - Nicolae Harbuz
"Să mă ierţi şi să ne ierţi pe toţi cei de pe stadionul ,,23 August'' care au înjurat ratarea ta din meciul cu Scoţia! Chiar dacă pierdeam o calificare, am avut privilegiul să trăim clipe unice şi nemuritoare din istoria fotbalului" - Ştefan-Constantin Popescu
"Pentru mine, Dobrin a fost omul care mi-a bucurat copilăria şi tineretea în vremuri de restrişte pentru România. Fentele, fazele inteligente create de el, golurile marcate au contribuit în mare măsură la frumuseţea şi spectaculozitatea fotbalului. Nicolae Dobrin, îţi mulţumim! Odihneşte-te în pace!" - Mircea Negrescu, Bucuresti
"Poate veţi spune că mesajul unei femei nu prea îşi are rostul aici. Eram mică, jucam "un fel de fotbal" cu băieţii de pe strada noastră şi fiecare spunea că el este DOBRIN. DOBRIN este dorinţa a sute de generaţii din anii 60 şi până astăzi. Dumnezeu să îl odinească în pace! Îi mulţumim că a existat!" - Luminiţa
AICI puteţi citi toate mesajele telespectatorilor îndureraţi.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

