“Tradiţional, toamna se recrutează mult mai activ decât în restul anului. Practic, acesta este perioada de vârf a recrutărilor într-un an. Dacă primavara focusul companiilor este preponderent pe studenţi, toamna acestea se concentrează mai mult pe atragerea specialiştilor”, spune Larisa Şerban, Project Manager al târgului de joburi Angajatori de Top.
Aceasta mai adaugă că oportunităţile de carieră prezente în cadrul ediţiei din această toamnă a târgului se vor adresa inclusiv candidaţilor care au peste 7 ani de experienţă sau coordonează deja o echipă.
“La aceasta ediţie ne aşteptăm ca numărul joburilor care se adresează specialiştilor să fie mai mare decat cele adresate studenţilor şi absolvenţilor” declară Larisa Şerban.
Peste 75 de companii şi-au anunţat prezenţa la ediţia din această toamnă a târgului Angajatori de Top.
Majoritatea companiilor vor căuta personal cu experienţă în IT&C, finanţe, consultanţă, inginerie şi vânzări. La fel de căutaţi vor fi şi vorbitorii de limbi străine precum: germană, italiană, spaniolă, maghiară, olandeză, bulgară, slovacă, cehă, olandeză şi portugheză.
Mădălina Bălan, managing partner al firmei de consultanţă în resurse umane Hart Human Resocurce, spune că tinerii cu studii economice şi competenţe lingvistice au cele mai mari şanse la un job.
Şanse să se integreze rapid pe piaţa muncii mai au şi persoanele cu specializări în medicină, IT sau inginerie, spun recrutorii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M