Când vine vorba de piţa telefoanelor mobile, fără îndoială, Nokia rămâne liderul de necontestat, însă starul momentului este Motorola, o companie care se află în ultima vreme într-o revenire spectaculoasă.
Un studiu de piaţă publicat recent de iSuppli arată că Motorola a câştigat în trimestrul al doilea al acestui an două puncte procentuale faţă de primul trimestru, ajungând astfel la o cotă de 23%, cu aproape 52 de milioane de telefoane vândute. Analiştii pun aceasta pe seama succesului deosebit înregistrat de seriile RAZR.
De asemenea, Nokia, cu o strategie bine adaptată pentru pieţele în curs de dezvoltare (cum ar fi India), a crescut ceva mai mult de un procent, ajungând la 35% (cu 78,4 milioane de telefoane vândute), iar Sony Ericsson a profitat de brandul Walkman, crescând la 7% şi reuşind să treacă înaintea producătorului coreean LG.
De altfel, din top 5, singurul care a înregistrat scăderi este fabricantul coreean Samsung, care a pierdut mai bine de un procent din piaţă din cauza lipsei unei oferte adecvate de telefoane ieftine.
Aboneaza-te la newsletter:
MOTOROLA ÎN CREŞTERE
Marti, 00 0000 00:00
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- COMUNICAŢII ŞI INTERNET
Marti, 30 Mai 2006 12:19 - Nokia şi Samsung sunt date în judecată pentru încălcarea unui patent
Miercuri, 03 Ianuarie 2007 12:04
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
China are cei mai mulţi utilizatori de internet din lume de la începutul lui 2008
Vineri, 25 Iulie 2008 19:39Numărul utilizatorilor de internet din China a ajuns în primul semestru din 2008 la 253 de milioane şi l-a depăşit pe cel al utilizatorilor din SUA, care până în 2008 a fost cel mai important din lume.
Sony e-book Reader este disponibil şi în Europa
Vineri, 25 Iulie 2008 17:41Noul gadget de la Sony prin care se pot citi circa 160 de cărţi a ajuns şi în Europa. Sony e-book reader poate înmagazina circa 160 de romane pe memoria internă şi mult mai mult dacă i se ataşează un card SD. Citeşte mai...
NQ-3580 Siberian Tiger Water Cooler, disponibil în România
Vineri, 25 Iulie 2008 11:02Coolerul pentru procesor pe bază de apă, NQ-3580 Siberian Tiger, s-a lansat în România. Noul watercooler, este foarte simplu de montat şi nu necesită mentenanţă din partea utilizatorului.
Românii pot trimite SMS-uri direct de pe calculator
Vineri, 25 Iulie 2008 12:33Vodafone a lansat un nou serviciu care permite trimiterea de mesaje text direct de pe computer. Serviciul se numeşte SMSender şi este disponibil abonaţilor, persoane fizice şi companii.
Cea mai veche copie a Noului Testament este disponibilă online
Vineri, 25 Iulie 2008 00:58Cea mai veche copie cunoscută a Noului Testament a fost publicată online pentru prima dată joi, 24 iulie, de către British Library care a cumpărat câteva sute de pagini ale manuscrisului din Rusia, unde se afla una din cele patru...
Cele mai CITITE din IT & Ştiinţă
- Un astronaut de pe Apollo 14 susţine că extratereştrii i-au contactat pe oameni în mai multe rânduri, însă guvernele au ascuns acest lucru (11906)
- Inedit! Arheologii au localizat un "Playboy House" vechi de peste 1.500 de ani VEZI VIDEO (9092)
- Cercetătorii britanici au inventat un dispozitiv care permite manipularea obiectelor prin comandă mentală VEZI VIDEO (3726)
- Cea mai veche copie a Noului Testament este disponibilă online (3577)
- Doi copii au fost concepuţi din aceeaşi spermă congelată în urmă cu 19 ani (3315)
Cele mai VOTATE din IT & Ştiinţă
- Sony lansează pe piaţa din România noua serie de notebook-uri VAIO-Z (3,84/5)
- Un fragment din scheletul unui dinozaur a fost descoperit lângă oraşul Haţeg (3,8/5)
- Kingston Technology lansează în România USB-ul DataTraveler 101 (3,6/5)
- Mio C725, un GPS cu player audio şi video, a fost lansat în întreaga Europă (3,56/5)
- Cercetătorii britanici au inventat un dispozitiv care permite manipularea obiectelor prin comandă mentală VEZI VIDEO (3,36/5)
Cele mai COMENTATE din IT & Ştiinţă
- Un astronaut de pe Apollo 14 susţine că extratereştrii i-au contactat pe oameni în mai multe rânduri, însă guvernele au ascuns acest lucru (49)
- Cea mai veche copie a Noului Testament este disponibilă online (11)
- Inedit! Arheologii au localizat un "Playboy House" vechi de peste 1.500 de ani VEZI VIDEO (9)
- Românii pot trimite SMS-uri direct de pe calculator (8)
- Situl arheologic al oraşului antic Pompei este pe cale de dispariţie (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până mâine la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5656 RON |
| 1 USD | 2,2678 RON |
| 1 GBP | 4,5233 RON |
| 1 CHF | 2,1946 RON |
| 100 HUF | 1,5424 RON |
| 100 JPY | 2,1177 RON |
| 1 BGN | 1,823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia






