Magistraţii subliniază că omul de afaceri "a săvârşit o nouă infracţiune, deşi se află sub rigorile măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, în cauza aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti".
Judecătorii consemnează faptul că Sorin Ovidiu Vîntu "a trecut peste consecinţele măsurii, a înfrânt aceste consecinţe şi a revenit în câmpul infracţional". "Stăruinţa infracţională sedimentează convingerea că inculpatul nu are consideraţie pentru normele sociale, pentru ordinea socială, ci duce o luptă continuă cu legea pentru că a constatat că poate învinge", se mai arată în documentul citat.
Totodată, cei doi judecători au apreciat că în dosar sunt indicii temeinice pentru a presupune, în mod rezonabil, că Vîntu şi Ion Ilie au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi.
De asemenea, instanţa a apreciat că lăsarea în libertate a lui Vîntu prezintă un "pericol concret" pentru ordinea publică, susţinut atât de circumstanţelor reale în care fapta a fost săvârşită (prin acţiuni repetate de constrângere prin ameninţări, inclusiv cu moartea a părţii vătămate, pentru a o determina să accepte modificarea cauzelor contractului de management, precum si plata sumei de 150.000 de euro, urmărirea compromiterii reputaţiei părţii vătămate), iar pe de altă parte, evenimentelor petrecute în ultima perioadă, în care Vîntu trimis în judecată într-un alt dosar pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului ,a dovedit perseverenţă infracţională, existând o prezumţie rezonabilă că, pe viitor, este plauzibil ca atitudinea sa contra legii să se repete.
Mai mult, instanţa a avut în vedere şi reacţia opiniei publice, se mai arată în motivare, "reacţie care impune autorităţilor o ripostă fermă în raport de anumite fapte penale specifice, cu un grad de pericol social si o rezonanţă negativă implicită, aşa cum este infracţiunea de şantaj".
Tribunalul a decis, în opinia majoritară, că în actualul moment procesual se impune arestarea lui Vîntu şi Ion Ilie, "fiind singura măsură preventivă care asigură buna desfăşurare a procesului penal".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M