Moţiunea de cenzură iniţiată de democraţi are puţine şanse de izbândă. Strângerea de semnături sau menţinerea celor deja existente este o reală problemă. Practic, iniţiatorii moţiunii de cenzură se bazează doar pe voturile parlamentarilor PD şi PLD. Şi asta pentru că independenţii care au semnat documentul sunt deja ţinta unor presiuni din partea celorlate partide parlamentare.

Singurii care spun că se gândesc la posibilitatea de a vota pentru moţiunea de cenzură sunt conservatorii.

"E posibil să şi votăm, dacă avem convingerea că Traian Băsescu şi PD îşi vor asuma guvernarea. Lucru de care mă îndoiesc", a spus Sabin Cutaş, senator PC.

PRM
-işti sunt şi ei nehotărâţi. Nu vor să îi de satisfacţie nici lui Traian Băsescu, dar nici să păstreze UDMR la Guvernare.

"Rămâne a treia cale, abţinerea de la vot, o variantă cât se poate de democratică", a declarat Corneliu Vadim Tudor, preşedinte PRM.

Împotriva moţiunii de cenzură se declară UDMR, PSD şi PNL.

"Nu vom vota împotriva propriului nostru Guvern. Dacă am vrea să votîm o moţiune d ecenzură am ieşi de la guvernare. Însă nu e cazul", a spus Marko Bela, preşedinte UDMR.

"Mi se pare o moţiune pripită care este în spiritul PD de a face scandal şi gălăgie, fără un fundament serios", este de părere Ludovic Orban, vicepreşedinte PNL.

"Nu-i văd utilitatea, iar efectul ar fi exact invers decât îşi doresc ei. În sensul că îşi doresc să îl schimbe pe Tăriceanu, dar - venind cu o moţiune de cenzură pe care noi nu avem cum să o votăm fiind a PD şi se referă nu la guvernare ci la referedum - practic îl ajută pe Tăriceanu să rămână în funcţie până în toamnă", a precizat Victor Ponta, vicepreşedinte PSD.

Democraţii recunosc că scopul principal al moţiunii de cenzură nu este demiterea cabinetului Tăriceanu.

"În condiţiile în care PSD va vota împotriva moţiunii arată încă o dată, însă, foarte clar, că susţine actuala guvernare. Lucru pe care nu îl recunoşte ca de altfel nici PNL. Acesta este scopul moţiunii: să despartă apele", a spus Cristian Rădulescu, liderul grupului PD din Camera Deputaţilor.