„Timp de doi ani, de când PDL şi aliaţii săi din majoritatea parlamentară conduc destinele României, cetăţenii acestei ţări au fost transformaţi în victimele unei politici fără discernământ, cu efecte grave asupra nivelului de trai, dar şi asupra parcursului economic pe termen scurt şi mediu. Cu toate că, atât reprezentanţii Opoziţiei, cât şi cei ai societăţii civile au semnalat gravele carenţe din politicile actualului Executiv şi au oferit soluţii pentru problemele cu care se confruntă societatea românească, acestea nu au fost ascultate şi, cu atât mai puţin, transpuse în practică. Singura filozofie economică pe care acest Guvern a impus-o cu vârf şi îndesat pe spinarea românilor a fost cea a tăierilor: de salarii, de pensii, de drepturi şi indemnizaţii, de ajutoare. Curba ajustării veniturilor a scăzut vertiginos în cei doi ani de guvernare PDL, invers proporţional cu afacerile clientelei politice şi fondurile publice, virate doar în conturile primăriilor PDL şi ale baronilor pedelişti”, se arată în textul moţiunii de cenzură a USL depusă pe tema Codului Muncii asumat de Guvern în faţa Parlamentului marţi.
„Prezenta moţiune de cenzură, supusă astăzi dezbaterii în Parlamentului României, se doreşte a fi mai mult decât un gest simbolic la adresa unui Guvern care, prin acţiunile sale atacă sistematic şi fără discernământ întreaga societate românească. Se doreşte a fi o formă de sancţionare care vizează atât modificările aduse legii Codului Muncii pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în urmă cu câteva zile, cât şi la adresa acestei proceduri şi a reprezentanţilor actualei puteri, în frunte cu domnul Boc, care abuzează în continuare de angajarea răspunderii pentru a-şi impune punctul de vedere, pentru a impune legi nedemocratice şi contrare intereselor cetăţenilor români”, susţin autorii documentului.
„Stimaţi guvernanţi, Prin legea pe care aţi hotărât să vă asumaţi răspunderea, prin felul în care aţi construit acest cadru legislativ aţi demonstrat că nu aţi înţeles esenţa acestor reglementări: Codul Muncii trebuie să asigure un cadru legal obiectiv şi să asigure echilibrul între interesele salariaţilor şi ale angajatorilor. Din 2003 şi până în prezent, pe piaţa muncii s-au produs mai multe modificări, iar toate acestea sunt reflectate în iniţiativa legislativă pe care noi, reprezentanţii Uniunii Social-Liberale, am depus-o în Parlament, în urma întâlnirilor şi dezbaterilor avute cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor şi cu acordul acestora. Văzând că actuala putere nu este capabilă să poarte un dialog real cu partenerii sociali, noi, cei din opoziţie, ne-am simţit datori să preluăm rolul puterii pentru a asigura echilibrul social în România şi am depus acestă propunere legislativă, în speranţa că veţi renunţa în a iniţia un proiect făcut în grabă şi fară girul celor interesaţi”, precizează moţiunea.
Potrivit Opoziţiei, noul Cod al Muncii va avea următoarele efecte: creşterea instabilităţii salariaţilor români pe piaţa muncii, restrângerea dreptului constituţional cu privire la negocierea colectivă, prelungirea timpului de muncă zilnic şi săptămânal, reducerea concediului de odihnă.
Moţiunea de cenzură a Opoziţiei: Românii sunt victimele unui guvern fără discernământ
Parlamentarii USL acuză Guvernul că prin noul Cod al Muncii face salariaţii mult mai vulnerabili.
Opoziţia mai atacă Guvernul cu o moţiune / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M