Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Moscova: Morgi arhipline şi cadavre prin subsoluri - efectele incendiilor scăpate de sub control

Efectele caniculei şi ale giganticelor incendii de pădure din Rusia sunt mult mai tragice decît lasă să se vadă autorităţile. Sălile de morgă sunt arhipline şi se ]nregstrează  de o creştere dramatică a mortalităţii în urma problemelor respiratorii cauzate de fum şi căldură.

Moscova, grav afectată de fumul incendiilor de vegetaţie / FOTO: RTV
Moscova, grav afectată de fumul incendiilor de vegetaţie / FOTO: RTV

Potrivit publicaţiei Financial Times, medicii moscoviţi sunt ameninţaţi cu concedierea dacă pun pacienţilor diagnostice în corelaţie cu norul de fum şi cu canicula.

Mai grav, cadavrele celor decedaţi în ultimele zile în urma atacurilor cerebrale sau de cord cauzate de căldură ori de fumul şi poluarea de la Moscova sunt îngrămădite la subsol, iar morgile sunt deja pline. Trupurile degajă un miros pestilenţial, care face atmosfera din mai multe zone ale metropolei ruse pur şi simplu irespirabilă.

Corespondentul Financial Times de la Moscova citează un comentariu postat de un medic anonim pe un forum şi şters la scurt timp de pe internet. Autorităţile au dezminţit imediat informaţia însă, de la izbucnirea crizei incendiilor de pădure din Rusia, realitatea a dat întotdeauna dreptate presei. Bilanţul oficial al victimelor incendiilor de pădure este de 52 de morţi, însă, potrivit presei britanice, bilanţul real depăşeşte 5 mii, dacă se ţine cont de cei decedaţi de boli cauzate sau agravate de caniculă şi fum.

Pe de altă parte, lupta cu incendiile care sufocă tot mai ameninţător centrul Rusiei seamănă cu legenda lui sisif: La scurt timp după ce anunţaseră stingerea a 260 se incendii s-a anunţat izbucnirea altor 250. În total, pe tot cuprinsul Rusiei ard peste 800 de focare de incendiu. Din păcate, meteorologii spun că nu sunt şanse ca temperaturile să scadă sub 36 de grade cel puţin încă o săptămînă. În aceste condiţii, moscoviţilor li se recomandă să stea cât mai mult în casă şi, eventual, să nu se ducă la serviciu.

Canicula şi fumul sufocant din Moscova au condus la dublarea mortalităţii în capitala rusă, unde în ultimele zile au fost înregistrate zilnic 700 de decese, faţă de 360-380 în mod obişnuit, a anunţat în sfârşit luni şi un oficial din cadrul primăriei, citat de agenţiile ruse, relatează AFP.

"În mod obişnuit avem 360-380 de decese pe zi, iar în prezent aproximativ 700. Mortalitatea s-a dublat", a declarat şeful departamentului pentru sănătate al primăriei din Moscova, Andrei Selţovski, citat de RIA Novosti.

Oficialul a confirmat informaţiile apărute în presă cu privire al afluxul de cadavre de la morgă.

În opinia lui, în prezent sunt 1.300 de cadavre la morgile din Moscova, care au o capacitate de 1.500.

Cifrele oficiale ale serviciilor de stare civilă pentru luna iulie, obţinute de AFP vineri, arată o creştere cu 50 la sută a deceselor în capitala rusă, la 14.340 faţă de mai puţin de 10.000 în mod obişnuit. Majoritatea victimelor sunt persoane în vârstă.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro