Rusia a dat un nou şah Uniunii Europene. Companiile Gazprom şi Lukoil, controlate de statul rus, au anunţat pefectarea unui acord de cooperare cu compania naţională algeriană Sonatrach, iniţiativă care ameninţă planurile Uniunii Europene de a-şi reduce depedenţa energetică faţă de Moscova.

Uniunea Europeană a lansat în martie o iniţativă pentru găsirea unor surse alternative de energie. Aceasta a urmat disputei din luna ianuarie pe tema preţului gazelor dintre Rusia şi Ucraina, conflict în care Uniunea Europeană a fost victimă colaterală. În prezent aproximativ un sfert din aceste resurse provin din Rusia.

Oficialii de la Bruxelles au propus dublarea importurillor de gaze din Algeria, care asigură în prezent 10% din necesarul energetic al Europei. Experţi ai celebrului cotidian Financial Times au avertizat că, dacă Uniunea Europeană nu va elabora mai curând o strategie coerentă în domeniul energiei, accesul său direct către bogatele resurse ale Asiei Centrale şi Mării Caspice va fi blocat de către Rusia.

Specialiştii consideră că este vital ca Uniunea Europeană să dezvolte coridoarele energetice care pornesc din Kazahstan, Tukmenistan şi Azerbaidjan şi traversează Turcia, ocolind Rusia. Uniunea Europeană este dependentă energetic în proporţie de de 56% de exporturi, în condiţiile în care producţia sa de gaze naturale a scăzut în ultimul an cu 5,8%.