Atacurile continuă la Moscheea Roşie din Islamabad. 50 de militanţi islamişti şi 8 soldaţi au fost ucişi în această dimineaţă în timpul asaltului asupra Moscheii. Militanţii islamişti înarmaţi rezistă de opt zile în zonă. Operaţiunea din această dimineaţaă a fost lansată după ce ultima rundă de negocieri a eşuat.
Explozii puternice şi schimburi de focuri s-au auzit la primele ore ale dimineţii. Armata a pătruns în complexul de clădiri unde se află Moscheea Roşie în încercarea de a-i elibera pe cei aproximativ 150 de ostatici aflaţi în interiorul lăcaşului de cult.
În urma intervenţiei în forţă a armatei pakistaneze, 50 de militanţi islamişti s-au predat şi au fost arestaţi. Un purtător de cuvânt al armatei pakistaneze, citat de BBC, a declarat că 20 de copii au reuşit să scape din Moschee. Armata pakistaneză controlează deja trei sferturi din clădire, dar până acum nu au fost găsite sutele de femei şi copii despre care se credea că sunt ţinuţi ostatici de către islamişti. Operaţiunea se desfăşoară cu dificultate deoarece întreaga clădire a fost minată. Un purtător de cuvânt al armatei pakistaneze a declarat ziariştilor că militanţii sunt bine antrenaţi şi înarmaţi.
Islamiştii mai ocupă în acest moment subsolul şi chiliile din moschee. Guvernul a luat decizia de a interveni în forţă după ce aseară a eşuat ultima tentativă de negocieri pentru predarea rebelilor. Incidentele survin după mai multe luni de tensiuni între tinerii islamişti, membrii unei mişcări de tip taliban, şi autorităţi.
Moscheea Roşie din Islamabad, luată cu asalt
PUBLICAT
Marţi, 10 Iulie 2007 00:01
ACTUALIZAT
Marţi, 10 Iulie 2007 00:01
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M