Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Monica Bellucci, însărcinată în şase luni, a pozat seminud pentru Vanity Fair

Actriţa italiană Monica Bellucci, în vârstă de 45 de ani, însărcinată în şase luni cu cel de-al doilea ei copil, a pozat seminud, din nou, pentru coperta revistei Vanity Fair.

Vedetele însărcinate au devenit o obiţnuinţă pe coperţile Vanity Fair
Vedetele însărcinate au devenit o obiţnuinţă pe coperţile Vanity Fair
Monica Bellucci, însărcinată cu cel de-al doilea copil / Foto: fanpop.com
Monica Bellucci, însărcinată cu cel de-al doilea copil / Foto: fanpop.com

Monica Bellucci, căsătorită cu actorul francez Vincent Cassel, a pozat pentru Vanity Fair în urmă cu şase ani, când era însărcinată cu primul lor copil. Actriţa italiană a declarat că acea experienţă i-a plăcut atât de mult încât a decis să o repete, potrivit mediafax.ro.

Multe alte femei celebre au făcut acest lucru, acceptând să pozeze nud sau semi-nud, pentru Vanity Fair, atunci când se aflau în ultimele luni de sarcină. Prima dintre ele, actriţa americană Demi Moore, a realizat poate cea mai celebră copertă de acest tip, în 1991, când era însărcinată cu cel de-al doilea copil.

Monica Bellucci a declarat că s-a hotărât să facă din nou acest lucru pentru că a dorit să arate lumii întregi că a deveni mamă la o vârstă mijlocie nu reprezintă o problemă.

Însărcinată în şase luni, Monica Bellucci a declarat pentru ediţia italiană a revistei Vanity Fair: "Atunci când am născut primul copil (Deva, n.r.), la vârsta de 39 de ani, mi s-a spus că, dacă îmi doresc un al doilea, ar trebui să încerc imediat, dar eu nu eram pregătită pentru asta".



Actriţa italiană a precizat că nu a apelat la tratament medical specializat pentru a rămâne însărcinată.

"Trebuie să vă reamintiţi că acum femeile trăiesc, în medie, până la 85 de ani, aşa că avem suficient timp. Privind în urmă, dacă ne năşteam la începutul secolului al XIX-lea, am fi murit probabil înainte să ajungem la 40 de ani", a declarat actriţa italiană.

Monica Bellucci a declarat, totodată, că a ţinut de această dată să pozeze pentru Vanity Fair şi pentru a protesta faţă de politica oficială a statului italian în domeniul fertilizării, care interzice folosirea unui donator de spermă.

Monica Bellucci a debutat ca actriţă în 1990, în producţii de televiziune, iar la Hollywood a devenit cunoscută în 1992, cu rolul din filmul "Dracula" al lui Francis Ford Coppola. Rolul din "L'appartement" (1996) a propulsat-o ca star. A mai jucat în "Malena" (2000), "Suspect de crimă/ Under suspicion" (2000), "Frăţia lupilor/ Le Pacte des loups" (2001), dar şi în şocantul "Ireversibil/ Irreversible", de Gaspar Noe, alături de soţul său, actorul Vincent Cassel.

Actriţa vorbeşte fluent limbile italiană, engleză, franceză şi spaniolă şi nu locuieşte permanent cu soţul său, pentru a evita rutina. Ea locuieşte la Londra şi Roma, în timp ce el locuieşte la Paris. Primul lor copil, Deva, s-a născut în 2004.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro