După ce Colegiul CNSAS a hotărât că a făcut poliţie politică, Mona Muscă riscă acum să rămână şi fără mandatul de deputat. Fostul înalt demnitar PNL, dat afară din partid, ar putea fi astăzi subiect de dezbatere în şedinţa biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Conducerea Camerei va trebui să decidă dacă Mona Muscă îşi mai poate continua mandatul de deputat.
Asta în urma plângerii penale a Asociaţiei Civic Media în care se arată că Biroul Permanent este obligat să constate nulitatea mandatului de parlamentar şi să treacă la retragerea prerogativelor de deputat ale Monei Muscă. Tot astăzi, deputaţii din comisia juridică vor discuta două propuneri de modificare a legii refendumului. Una dintre acestea prevede posibilitatea demiterii Preşedintelui României cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării.
Mona Muscă riscă să-şi piardă mandatul de deputat
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 07:56
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- PROVOCARE POLITICĂ PENTRU MONA MUSCĂ
Vineri, 13 Octombrie 2006 19:50 - Mona Muscă se află pe locul al treilea în topul încrederii, după Băsescu şi Stolojan
Duminica, 22 Octombrie 2006 14:06 - Mona Muscă se alătură Platformei
Miercuri, 13 Decembrie 2006 12:37 - Soluţionarea contestaţiei Monei Muscă împotriva deciziei CNSAS, amânată
Marti, 27 Februarie 2007 06:14 - Parchetul s-ar putea autosesiza în cazul Mona Muscă
Marti, 06 Martie 2007 18:47
Comentariile cititorilor
15. Chiar ma gandeam :
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 17:32
| Raspunde la comentariu
14. Parliament Sleeping Beast
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 17:29
13. Alina
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 17:23


12. pt francine
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 17:21
11. francine
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 16:13
10. Dan_1
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 16:12
9. Scortea, de ce minti ?
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 14:55
8. Scortea
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 13:29
7. constantin
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 12:40
6. Losontiu Csaba
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 12:17
5. Este incredibil !
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 10:47
4. Laci
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 10:32
3. magi
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 10:22
2. decaraiman
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 10:17
1. ARIADNA MUNTEAN
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 08:17
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi?
Luni, 06 Octombrie 2008 22:01Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul emisiunii "Realitatea zilei" că principalul vinovat pentru deprecierea leului şi pentru valul de scumpiri care va urma este premierul României Călin...
Legea ce interzice nunţile în faţa blocurilor sau în corturi a fost adoptată pe articole de deputaţi
Astazi, ora 04:40Iniţiativa legislativă ce interzice organizarea de petreceri sau nunţi în corturi sau în apropierea imobilelor de locuit a fost adoptată luni pe articole de deputaţi, urmând a fi supusă votului final astăzi.
Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI
Astazi, ora 04:43Preşedintele Băsescu constată că CSM este interesat mai degrabă de modul în care să blocheze activitatea ANI în controlul averilor magistraţilor decât să pună în aplicare recomandările Comisiei Europene, se arată într-un...
Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
Astazi, ora 04:44Cătălin Zmărăndescu, bodyguardul personal al lui Gigi Becali, Helmut Duckadam, fostul portar al Stelei, precum şi fotbalistul Laurenţiu Reghecampf se află printre candidaţii PNG-CD la alegerile parlamentare.
Cele mai CITITE din Politică
- Parlamentarii şi-au majorat pensiile în urmă cu două săptămâni. Cum comentaţi? (5164)
- Traian Băsescu către românii din Spania: Peste trei ani va fi mai avantajos să munciţi în România decât aici (2977)
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă (2713)
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO (2611)
- Tăriceanu: Dacă mărim salariile cu 50%, vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei noi (2207)
Cele mai VOTATE din Politică
- Cristian Adomniţei nu a putut explica presei de ce a votat o lege pe care o contestă (3,84/5)
- Marian Sârbu: PSD critică iniţiativa PD-L de a desfiinţa contractul colectiv de muncă (3,84/5)
- PNL a validat candidatura ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru Parlament (3,76/5)
- Tăriceanu: Educaţia a primit şi va primi 6% din PIB, iar Cercetarea va primi 3% din PIB (3,72/5)
- Băsescu: După alegeri se va face curăţenie în rândul consulilor români (3,56/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Parlamentarii şi-au majorat pensiile în urmă cu două săptămâni. Cum comentaţi? (351)
- Traian Băsescu către românii din Spania: Peste trei ani va fi mai avantajos să munciţi în România decât aici (215)
- Tăriceanu: Dacă mărim salariile cu 50%, vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei noi (88)
- Băsescu: După alegeri se va face curăţenie în rândul consulilor români (79)
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă (56)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
ŞOCANT: Mai mulţi câini înfometaţi au rupt în bucăţi zece oi VEZI VIDEO
Astazi, ora 04:55Situaţie fără precedent într-o localitate din Maramureş. Mai multe haite de câini sălbăticiţi atacă tot ce le iese în cale de câteva luni bune. Luni dimineaţă însă, haita de câini a atacat o turmă de oi din Satu Nou de...
- Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi?
- Hidrologii au emis cod portocaliu pe râul Prut, în judeţul Botoşani
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi?
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO
- BNR a stabilit un curs de 3,94 lei pentru un euro
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Adrian Năstase: Ne-a mai părăsit un mare om
- Costin Ilie: Dorel şi Gogu versus Petrom. Ghici cine câştigă
- Răzvan Vintilescu: Sfarlează cu fofează: ispita politicii
- Ioan T. Morar: Remember: Ceauşescu şi demolarea bisericilor
- Grigore Cartianu: Bani la tot cartieru'
- Cristian Câmpeanu: Nu vă mai temeţi de dictatură, domnilor?
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

| mai multe
| Romania | 07.10 | 08.10 |
| Timişoara | 21 °C | 21 °C |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 14 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 19 °C | 17 °C |
| Europa | 07.10 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 14 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 7 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,941 RON |
| 1 USD | 2,9054 RON |
| 1 GBP | 5,1076 RON |
| 1 CHF | 2,5409 RON |
| 100 HUF | 1,5846 RON |
| 100 JPY | 2,8093 RON |
| 1 BGN | 2,015 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











