După circa 20 de ore de în care cei 750 de pasagerii au fost blocaţi în tren, autorităţile au reuşit să le aducă grisine, biscuiţi şi apă, fără a le oferi mai multe informaţii însă, a declarat unul dintre pasagerii trenului.
Autorităţile brăilene se vor deplasa, marţi noapte, ajutate de armată, cu alimente în zona în care a rămas blocat în nămeţi trenul InterRegio 1574 Galaţi - Bucureşti, cu 400 de pasageri, între care şi copii, după ce în cursul zilei acelaşi tren a rămas blocat în localitatea buzoiană C. A. Rosetti.
Conform prefetului brăilean Dumitru Popa, marţi noapte, se aşteaptă în zona în care este blocat trenul o locomotivă CFR Marfă de la Galaţi care va încerca să urnească trenul din loc astfel încât să-şi poată continua traseul.
Popa a mai declarat că trenul transporta 400 de persoane şi că este blocat de circa 30 de ore.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M