Molahul Omar, şeful talibanilor, e in viaţa in Afganistan şi conduce ofensiva impotriva americanilor şi a guvernului de la Kabul, a declarat pentru AFP un bărbat, care s-a identificat drept purtătorul său de cuvânt.
Mesajul a fost transmis de Abdul Hai Mutmaen, fost purtător de cuvânt al guvernului afgan, condus de talibani. In convorbirea telefonica, Abdul a mai declarat ca molahul Omar şi bin Laden, nu s-au mai intâlnit de la căderea regimului talibanilor, in 2001. Locul unde se ascund cei mai căutaţi terorişti din lume, suscită polemici intre Afganistan şi Pakistan, care se acuză reciproc de găzduirea tacită a acestora, in zona muntoasă şi greu accesibilă din apropierea graniţei comune.
MOLLAHUL OMAR SE AFLĂ IN AFGANISTAN
Şeful talibanilor conduce ofensiva împotriva militarilor americani
Citeşte totul despre:
Afganistan







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M