La reuniune au participat 23 de state membre UE, instituţii financiare internaţionale şi alţi parteneri de dezvoltare.
Secretarul de stat Doru Costea, care a participat la conferinţa de la Bruxelles, a reafirmat, în intervenţia sa, sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Chişinăului şi a subliniat beneficiile reciproce ale integrării Republicii Moldova în UE, informează MAE.
Oficialul român a pledat pentru o mai bună coordonare a asistenţei, atât la nivelul UE, cât şi în plan bilateral. De asemenea, a anunţat acordarea, pe perioada 2010-2013, a unui pachet de asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 100 milioane euro.
Suplimentar, MAE gestionează un buget de 2 milioane euro destinat exclusiv proiectelor de dezvoltare în R. Moldova.
Delegaţia Chişinăului, condusă de premierul Vlad Filat, a fost formată din zece miniştri.Vlad Filat le-a mulţumit partenerilor în numele tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, potrivit portalului Ştirea Zilei.
În cadrul evenimentului, Executivul de la Chişinău a prezentat viziunea de transformare a Republicii Moldova, un document elaborat de Cabinetul de miniştri, consultat cu reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Participare, partenerii de dezvoltare şi aprobat de Comitetul Interministerial pentru Planificare Strategică.
Documentul strategic "Relansăm R. Moldova" are la bază trei piloni: guvernare responsabilă, recuperare şi dezvoltare economică, investiţii în capitalul uman. De asemenea, membrii Executivului vor prezenta priorităţile de reformă şi necesităţile de finanţare pentru perioada 2010-2013.
Printre priorităţile punctate în document se numără: înfiinţarea unui serviciu public eficient şi a unui sistem de educaţie modern, combaterea corupţiei, asigurarea independenţei justiţ iei, implementarea reformei de descentralizare, dezvoltarea regională echilibrată sau atragerea investiţiilor în agricultură.
În total, documentul "Relansăm Moldova/Rethink Moldova" conţine 18 acţiuni prioritare, care urmează a fi implementate în perioada 2010-2013, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare. Pentru fiecare prioritate, vor fi atrase mijloace financiare sub formă de granturi, credite concesionale şi neconcesionale.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M