Proiectul de lege care prevede că persoanele cu dublă cetăţenie nu vor putea deţine funcţii oficiale în Republica Moldova a fost aprobat, în prima lectură, de deputaţii comunişti de la Chişinău. Opoziţia, constituită din grupurile parlamentare ale Partidului Popular Creştin-Democrat, Alianţei Moldova Noastră şi Partidului Democrat, a respins iniţiativa şi a cerut ca să nu fie supusă votului.
Liderii opoziţiei au propus ca proiectul să fie supus spre examinare Consiliului Europei sau unui referendum. Ei au calificat actul normativ drept o provocare din partea autorităţilor comuniste la adresa întregii societăţi. Proiectul de lege, mai spun ei, se înscrie în logica unui război politic împotriva României.
În replică, viceministrul Justiţiei, Nicolae Eşanu, a declarat că legea este foarte importantă pentru securitatea Republicii Moldova. Majoritatea instituţiilor care şi-au prezentat până acum avizele au constatat că actul respectiv contravine legilor naţionale şi dreptului internaţional, fiind o încălcare a dreptului constituţional al cetăţenilor moldoveni.
Moldova a votat un proiect de lege care vizează persoanele cu dublă cetăţenie
Duminica, 14 Octombrie 2007 07:44
Ultimul update: 14 Octombrie 2007 07:44
Ultimul update: 14 Octombrie 2007 07:44
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Ministerul Justiţiei a simplificat procedura de acordare a cetăţeniei române
Sambata, 23 Februarie 2008 08:25 - Grănicerii moldoveni dau replica oficialilor români
Sambata, 20 Octombrie 2007 22:29 - Relaţii tensionate între autorităţile române şi consulatele din Republica Moldova
Sambata, 13 Octombrie 2007 14:07 - Băsescu a catalogat ca "inadmisibil" incidentul de la graniţa româno-moldovenească
Vineri, 12 Octombrie 2007 20:06 - Cetăţenii din Moldova vor putea obţine mai uşor vize pentru UE
Joi, 11 Octombrie 2007 13:17 - TVR nu va mai putea transmite în Republica Moldova
Vineri, 28 Septembrie 2007 08:45 - Vize prioritare pentru studenţii din Republica Moldova
Miercuri, 19 Septembrie 2007 00:19 - Tarlev: România ar trebui să elimine vizele
Vineri, 07 Septembrie 2007 07:21 - MAE le acordă câte 100 de dolari preoţilor din Republica Moldova
Vineri, 07 Septembrie 2007 06:28 - România, în "poziţia unică" de a oferi răspunsuri la problemele dialogului Moldova-UE
Luni, 03 Septembrie 2007 13:10
Comentariile cititorilor
3. momarlanu\\\\\\
Duminica, 14 Octombrie 2007 18:59
| Raspunde la comentariu
2. momarlanu' vesel
Duminica, 14 Octombrie 2007 18:35
1. Revoltatul
Duminica, 14 Octombrie 2007 12:02
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Maiorul Nidal, Malik Hasan, autorul atacului de la Fort Hood, a ieşit din comă
Astazi, ora 22:25Nidal Malik Hasan, maiorul musulman bănuit că ar fi deschis focul la baza americană Fort Hood din Texas, ucigând 13 persoane, este conştient şi a început să vorbească, a anunţat un purtător de cuvânt a spitalului militar unde...
Gorbaciov nu credea că Zidului Berlinului va cădea până în secolul XXI
Astazi, ora 20:21Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut luni că nu credea că Zidul Berlinului va cădea înainte de secolul al XXI-lea, relatează AFP.
Pepsi plăteşte din neglijenţă despăgubiri de 1,3 miliarde de dolari
Astazi, ora 20:15Grupul american PepsiCo a fost condamnat în lipsă de un tribunal să plătească despăgubiri de 1,26 miliarde dolari, în condiţiile în care nu a fost reprezentat la proces pentru că o angajată a sa a uitat să deschidă...
Vaticanul permite, de astăzi, convertirea colectivă la catolicism a anglicanilor
Astazi, ora 15:55Vaticanul a anunţat, astăzi, promovarea Constituţiei Apostolice care va permite convertirea colectivă la catolicism a anglicanilor dezamăgiţi de recentele evoluţii dinăuntrul Bisericii anglicane, respectiv "acceptarea femeilor...
Cele mai CITITE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (5815)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (1398)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (1096)
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (1076)
- Un bărbat a venit la propria înmormântare pentru a-şi convinge rudele că trăieşte (957)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Externe
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (3.8/5)
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (3.68/5)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (3.44/5)
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (2.28/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (9)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (7)
- Vaticanul permite, de astăzi, convertirea colectivă la catolicism a anglicanilor (3)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Vanghelie dă profesorilor din sectorul 5 tichete cadou în valoare de 350 de lei
Astazi, ora 22:22Se apropie alegerile şi iată că profesorii din sectorul 5 au primit tichete cadou inscripţionate cu numele primarului care este. Marian Vanghelie este din nou generos şi trimite câte cinci fiecărui profesor, în valoare totală de...
- Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem
- Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
- Sondajul suprem: Ce ar cânta maneliştii despre candidaţii la preşedinţie
- FINAL/ Steaua - Unirea Alba Iulia 2 - 0, în etapa a 13-a a Ligii I
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Tăriceanu: Băsescu nu trebuie lăsat să dizolve Parlamentul
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost!
- T. Băsescu: România a fost singura ţară unde propaganda conducătorilor a scos Armata în stradă, în 1989
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
- Atenţionare cod galben de ploi pentru şapte judeţe. Pericol de inundaţii în sud-vestul ţării
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Maiorul Nidal, Malik Hasan, autorul atacului de la Fort Hood, a ieşit din comă
Astazi, ora 22:25Nidal Malik Hasan, maiorul musulman bănuit că ar fi deschis focul la baza americană Fort Hood din Texas, ucigând 13 persoane, este conştient şi a început să vorbească, a anunţat un purtător de cuvânt a spitalului militar unde...
- Vanghelie dă profesorilor din sectorul 5 tichete cadou în valoare de 350 de lei
- Crin Antonescu: Dacă devin preşedinte, îi promit lui Traian Băsescu că va beneficia de o justiţie independentă
- Jumătate dintre firmele de pe piaţa locală au redus bugetele de resurse umane
- FMI: 3,5 mld. euro tăieri de cheltuieli şi alţi 200.000 de şomeri la anul
- Chiriaşii ANL din Negreşti-Vaslui, obligaţi să plătească chiria în avans pe 10 luni
- Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed