Curtea irakiană de Casaţie a anulat senţinţa de condamnare la moarte, pronunţată în 2006, de un tribunal irakian, împotriva lui Mohammad Munaf. Potrivit avocatului american al lui Munaf, instanţa superioară irakiană a luat această decizie motivând că, din documentele curţii nu se poate determina rolul pe care Munaf l-a avut în răpirea celor trei jurnalişti români în Irak.
Procurorul irakian a fost de acord cu decizia Curţii de Casaţie, a precizat avocatul pentru Associated Press. Mohammad Munaf, care are cetăţenie americană din anul 2000, este în custodia forţelor americane din mai 2005. În 2006 un tribunal irakian l-a condamnat la moarte, într-un proces controversat, pe motiv că a participat la răpirea a trei ziarişti români, în 2005, la Bagdad.
Pe de altă parte, cazul lui Munaf aşteaptă să fie examinat la Curtea Supremă a Statelor Unite, împreună cu cel al altui cetăţean american deţinut de forţele americane din Irak, Shwaqi Omar. Avocaţii celor doi încearcă să împiedice transferarea lor din custodia forţelor americane din Irak către autorităţile irakiene.
Mohammad Munaf a scăpat de condamnarea la moarte
Sambata, 01 Martie 2008 12:18
| Vot: |
0
|
41 vizualizari, 1 comentarii, 0 voturi
Taguri: condamnare la moarte, jurnalişti, Mohammad Munaf, Munaf,
Taguri: condamnare la moarte, jurnalişti, Mohammad Munaf, Munaf,
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Omar Hayssam nu va fi audiat în procesul lui Munaf
Joi, 26 Iulie 2007 16:25 - Procesul lui Munaf s-a amânat din cauza citării greşite a ambasadorului Mihai Stuparu
Joi, 13 Septembrie 2007 13:42 - Ambasadorul Stuparu, aşteptat la audieri în dosarul Munaf
Joi, 27 Septembrie 2007 06:41 - Declaraţii contradictorii privind soarta lui Mohammad Munaf
Joi, 15 Noiembrie 2007 00:55 - Condamnarea la moarte a lui Munaf nu este o decizie definitivă
Joi, 22 Noiembrie 2007 07:09 - Curtea Supremă de Justiţie a SUA ia în discuţie cazul lui Munaf
Sambata, 08 Decembrie 2007 07:59 - Posibilă răscumpărare în cazul răpirii jurnaliştilor români în Irak
Marti, 04 Martie 2008 07:13 - Curtea Supremă de Justiţie din SUA ia marţi în discuţie cazul Munaf
Duminica, 23 Martie 2008 12:38 - Mohammad Munaf are puţine şanse să fie judecat de un tribunal din SUA
Miercuri, 26 Martie 2008 06:47
Comentariile cititorilor
1. Laci
Sambata, 01 Martie 2008 23:09
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Curtea de Apel Craiova a eliberat doi interlopi
Astazi, ora 02:15Gigi Vadik Zavera, zis Gigioc, unul dintre capii lumii interlope din Craiova a fost pus în libertate,vineri, de magistraţii Curţii de Apel Craiova.
Poliţiştii constănţeni au depistat mai mulţi tineri care vindeau droguri în staţiuni de pe litoral
Astazi, ora 02:16Mai mulţi tineri au fost depistaţi, în ultimele zile, cu droguri pentru consum propriu sau pe care le ofereau spre vânzare, în urma acţiunilor organizate în staţiunile de pe litoral.
CSM aşteaptă propuneri pentru remedierea deficienţelor invocate în raportul CE
Astazi, ora 02:16Consiliul Superior al Magistraturii a invitat societatea civilă şi asociaţiile de magistraţi să transmită, până pe 20 august, propuneri privind stabilirea unor măsuri concrete în vederea remedierii deficienţelor reţinute în...
O femeie din Medgidia a fost prinsă când scotea peste un milion de euro din contul altei persoane
Astazi, ora 02:17O femeie din Medigidia a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Constanţa pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals privind identitatea, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce scotea din contul...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (2674)
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy (1233)
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile (740)
- O femeie din Medgidia a fost prinsă când scotea peste un milion de euro din contul altei persoane (462)
- C. Kovesi: Nu există procurori politici în Ministerul Public (439)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- C. Kovesi: Nu există procurori politici în Ministerul Public (3.92/5)
- Poliţiştii constănţeni au depistat mai mulţi tineri care vindeau droguri în staţiuni de pe litoral (3.6/5)
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile (3.56/5)
- Mazăre: DNA trebuie să îmi plătească 5.000 de lei daune morale, iar Morar blochează acest lucru (3.48/5)
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (2.92/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy (42)
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (34)
- Mazăre: DNA trebuie să îmi plătească 5.000 de lei daune morale, iar Morar blochează acest lucru (3)
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile (3)
- Curtea de Apel Craiova a eliberat doi interlopi (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până astăzi la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Croaţia, Cehia, Danemarca şi Portugalia – învingătoarele primei zile a Europenelor de Handbal Masculin pentru Tineret
Astazi, ora 04:33Echipele Croaţiei, Cehiei, Danemarcei şi Portugaliei sunt învingătoarele partidelor din prima zi a Campionatelor Europene de Handbal Masculin pentru Tineret (jucători sub 20 de ani) de la Braşov, unde se înfruntă, în...
- Agenţiile imobiliare recunosc: cumpărătorii de apartamente nu mai poti fi prostiţi
- Laburiştii britanci mai pierd un "mandat sigur", conservatorii cer anticipate
- Un nou fenomen pe şosele – şoferii care omoară cu pumnul
- Adrian Cercelescu: Oprescu a început vânarea de vânt
- Chiloţii tanga pot duce la infertilitate
- O nouă metodologie pentru Bac
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5656 RON |
| 1 USD | 2.2678 RON |
| 1 GBP | 4.5233 RON |
| 1 CHF | 2.1946 RON |
| 100 HUF | 1.5424 RON |
| 100 JPY | 2.1177 RON |
| 1 BGN | 1.823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







