De astăzi şi până pe 10 septembrie, traficul rutier va fi întrerupt pe Şoseaua Grozăveşti, între Podul Grozăveşti şi Palatul Cotroceni. Măsura a fost luată pentru realizarea lucrărilor de construcţie a Pasajului Basarab.

Şoferii pot folosi rutele ocolitoare Bulevardul Iuliu Maniu - Bulevardul Vasile Milea - Splaiul Independenţei sau Bulevardul Iuliu Maniu - Şoseaua Cotroceni - Splaiul Independenţei.

De astăzi va fi perturbat şi traficul RATB. Linia 611 nu va funcţiona în zilele lucrătoare. Linia 8 îşi va relua traseul de bază de la Zeţarilor până la Depoul Militari, linia 44 va funcţiona pe Calea Giuleşti între Cartierul 16 Februarie şi Calea Plevnei.

Ca urmare a finalizării lucrăriilor pe Bulevardul Titulescu se înfiinţează începând cu 22 iunie linia 31 care va circula între Pasajul Victoria şi Gara de Nord pe următorul traseu: Str. Mexic, Bd. Iancu de Hunedoara, Bd. Nicolae Titulescu, Bd. Al. Ioan Cuza, Bd. Gh. Duca, Calea Griviţei. Abonamentele eliberate pe liniile 34, 46 şi 634 vor fi valabile pe linia 31.

Ca urmare a închiderii Şoselei Orhideelor, linia 35 se suspendă. Se va înfiinţa linia 635 care va circula de la intersecţia Drumul Sării cu Drumul Taberii până la Bd. Regiei.

Se reia circulaţia pe str. Dr. Istrate şi Şos. Progresul. Linia 47 revine pe traseul de bază între Ghencea şi CET Vest Militari pe Bd. Ghencea, Calea 13 Septembrie, Şos. Progresul şi Bd. Timişoara.

De astăzi se va înfiinţa linia 25 care va lega CFR Progresul de Depoul Militari prin Şos. Giurgiului, Şos. Viilor, str. Dr. Istrate, Şos. Progresul, Bd. Timişoara, str. Valea Cascadelor şi Bd. Preciziei.

Linia 336 nu mai circulă pe str. Apusului, pe durata executării lucrărilor de asfaltare, începând cu data de 17 iunie. 336 întoarce la Master SA.