Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Modificarea unilaterală a contractelor jucătorilor, anulată de FRF!

Hotărârea Comitetului Executiv al FRF din decembrie 2009, când s-a decis, la propunerea Ligii, reducerea unilaterală a valorii contractelor jucătorilor, pe fondul crizei, a fost anulată în şedinţa de luni, după un aviz negativ din partea Departamentului juridic al federaţiei.

CEX al FRF i-a liniştit pe fotbalişti / FOTO: www.frf.ro
CEX al FRF i-a liniştit pe fotbalişti / FOTO: www.frf.ro

"În cadrul şedinţei Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (n.r. - care a avut loc luni), a fost reanalizată propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal de asimilare a situaţiei de criză financiară cu forţa majoră şi, în consecinţă, acordarea dreptului cluburilor de orice categorie competiţională de a reduce unilateral drepturile financiare stabilite în contractele încheiate cu jucătorii. Ca urmare a Avizului negativ formulat de Departamentul Juridic al FRF, precum şi ca urmare a opiniei legale formulate de o societate civilă de avocaţi, a fost respinsă propunerea LPF mai sus menţionată, astfel cum a fost aceasta reţinută în Hotărârea Comitetului Executiv al FRF nr. 13 din data de 21.12.2009, punctul 4", informează site-ul oficial al FRF.

La data de 21 decembrie 2009, Comitetul Executiv al FRF a decis, la propunerea LPF şi în absenţa preşedintelui Mircea Sandu, că grupările pot reduce unilateral, cu cel mult 50 la sută, pe o perioadă de maxim un an, drepturile financiare ale jucătorilor, din cauza crizei economice la nivel naţional şi mondial, considerată a fi o situaţie de forţă majoră.

Şedinţa a fost condusă atunci de preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, care îndeplineşte şi funcţia de vicepreşedinte al FRF.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a considerat că decizia de a permite cluburilor să reducă unilateral drepturile financiare ale jucătorilor a fost "luată în pripă", membrii Comitetului Executiv neavând o astfel de atribuţie.

Sandu a adăugat că ar fi intrat în grevă, dacă ar fi fotbalist şi clubul i-ar fi redus unilateral contractul.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN), Dumitru Costin, a declarat că sindicatul va da în judecată toate cluburile care vor micşora unilateral salariile jucătorilor, ca urmare a deciziei luate în cadrul Comitetului Executiv al FRF.

Ulterior, consilierul juridic al FRF, Adrian Stângaciu, a precizat, pe site-ul federaţiei, că hotărârea Comitetului Executiv "nu poate produce efecte până la obţinerea unui aviz emis de Departamentul Juridic al FRF".

Comitetul Executiv al FRF s-a întruni luni, după Adunarea Generală în cadrul căreia Mircea Sandu a primit un nou mandat de preşedinte.

Sursa: MEDIAFAX

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro