Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Moartea lui Toni Tecuceanu aduce în atenţie o problemă gravă a sistemului sanitar

Actorul Toni Tecuceanu nu a murit de gripă nouă, aşa cum s-a afirmat iniţial, ci din cauza unei bacterii dobândite în spital. Din păcate, cazul său nu este singular. Medicii din România nu recunosc însă adevărata incidenţă a acestor infecţii. Cert este că, în România, nu se raportează numărul real al infecţiilor luate de pacient în spital şi, de cele mai multe ori, acesta pleacă acasă cu încă o boală.

 

Numărul infecţiilor nozocomiale nu este raportat corect
Numărul infecţiilor nozocomiale nu este raportat corect

Numărul mic de paturi şi saloanele insuficiente, dotarea tehnică precară sau  inexistenţa materialelor de unică folosinţă, nerespectarea regulilor de păstrare a acelor,  a seringilor sau a materialelor sterile, pregătirea necorespunzătoare  a personalului sunt principalele cauze ale apariţiei infecţiilor nosocomiale (intraspitaliceşti).

Actorul de 37 de ani Toni Tecuceanu este cea mai recentă victimă cunoscută a acestor infecţii. Doctorul Irina Brumboiu, de la Catedra de Epidemiologie a UMF Cluj-Napoca, a admis pentru REALITATEA.NET că infecţiile nosocomiale pot să ducă la deces. Tot ea spune însă şi că peste 70% dintre acestea ar putea fi evitate, dacă medicii ar cunoaşte factorii care măresc riscul de infecţii.

Brumboiu spune că în toată lumea există cazuri de infectări intraspitaliceşti şi crede că raportările din România sunt false: "Franţa raportează 10-11 %, americanii 5-7%,  sunt raportări care se fac în mod curent. La noi, cifra oficială e sub 1 %, ceea ce nu poate să fie real".

În România, cele mai noi cifre oficiale corespund anului 2008. Astfel, potrivit datelor centralizate de Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii, în anul 2008 au fost raportate 9.677 de cazuri de infecţii nosocomiale. Cele mai multe au fost înregistrate în marile centre universitare din ţară, respectiv Iaşi (1550), Cluj (1509) şi Bucureşti (1582).

Medicul Irina Brumboiu afirmă că o parte de vină îi revine Ministerului Sănătăţii. "Ministerul ar trebui să actualizeze ordinele în vigoare. La noi există încă precauţii universale, care au fost înlocuite în Europa cu precauţiile standard şi adiţionale. E vorba de echipament protecţie, spălarea pe mâine, mănuşi de unică folosinţă, atitudinea personalului medical faţă de deşeurile medicale. Normele legate de supravegherea  infecţiilor nosocomiale trebuie reluate de la A la Z revăzute, refăcute", afirmă domna Irina Brumboiu, care susţine singurul curs universitar de infecţii nosocomiale din România.

Ministerul Sănăţăţii: Cifra raportată de spitale nu este cea reală

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii recunosc că cifra oficială nu este de fapt cea reală, pentru că mulţi manageri de spitale raportează doar o parte dintre cazurile înregistrate.

''România are de zece ori mai puţine cazuri de infecţii intraspitaliceşti decât ţările vestice. Însă asta doar sub aspectul cifrei oficiale, pentru că în realitate sunt mai multe. Soluţia acestei probleme este ca managerii de spitale şi cei care se ocupă de infecţiile nosocomiale să îşi ia atribuţiile în serios şi să raporteze toate cazurile înregistrate'', a precizat, pentru REALITATEA.NET, un reprezentant al Ministerului Sănătăţii.

Toni Tecuceanu, care a făcut parte din echipa Cronicii Cârcotaşilor, de la Prima TV, a murit în 5 ianuarie 2010. Iniţial s-a spus că suferea de gripă nouă, ceea ce a şi dus la un val uriaş de persoane care s-au vaccinat împotriva AH1N1. După mai bine de o lună de la moartea sa, s-a dovedit că actorul a murit din cauza unei bacterii luate din spital. Familia susţine că în dosarul medical se menţionează prezenţa bacteriei acinetobacter, pe care Toni ar fi contractat-o dintr-un aparat de ventilaţie de la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Matei Balş.

 

"Infecţiile nosocomiale nu pot să dispară pentru că avem agenţi infecţioşi care există în populaţiile umane şi pacienţi care sunt imunodeficienţi. Important e să le analizăm, să le cunoaştem să facem în aşa fel încât să apară mai puţine. Dacă a apărut infecţia, de ce a apărut? Poate nu a fost sterilă mănuşa sau aţa de sutură. Ar trebui să se facă pentru fiecare caz anchetă, să cauţi să vezi de ce a apărut,  să tragi o concluzii"

Irina Brumboiu, specialist epidemiolog

 

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro