Când vorbim de Sectorul 1, ne gândim automat la lux. Lume bună, case
scumpe şi cartiere exculsiviste. În acest sector se află cea mai scumpă
vilă, evaluată la peste un milion şi jumătate de euro, dar şi cel mai
scump teren: 5.000 de euro pe metrul pătrat. Deşi ciferle sunt mari,
oamenii de afaceri preferă să investească aici pentru că este un sector
plin de spaţii verzi, lacuri, are cel mai mare mall, un adevărat centru
de afaceri în Piaţa Victoriei, Gara de Nord şi de aici se ajunge mai
repede la munte, prin DN1.
Viitoarea Autostradă Bucureşti- Braşov este piesa de rezistenţă a Sectorului 2. De pe strada Gherghiţei bucureştenii vor putea ajunge
direct la munte. Un motiv bun pentru investitori să cumpere terenuri în
această parte a Capitalei.
Tot o autostradă a ridicat şi valoarea Sectorului 3. De această dată
vorbim de Autostrada Soarelui pe care se pote circula deja. Toată
lumea ştie că dacă vrei să ieşi pe A2, trebuie să mergi pe bulevardul Theodor Pallady, adică prin Sectorul 3 al Capitalei.
Berceni, Văcăreşti, Progresul, Rahova, Ferentari sunt cartiere din
sectoarele 4 şi 5 ale Capitalei. Specialiştii spun că aceste zone
reprezintă viitorul pentru investitorii imobiliari. Pentru că în
celelalte sectoare preţurile sunt foarte mari şi oamenii de afaceri
abia mai găsesc terenuri libere, mulţi investitori vor cumpăra
aici. Preţurile pe metrul pătrat de teren încep de la 150-200 de euro.
Un mall deja contruit, iar la altul se lucrează de zor. Numeroase centre
comerciale, dar şi spaţii verzi. Avem ieşire la Autostrada Bucureşti-Piteşti, iar la marginea lui s-au dezvoltat numerose parcuri industriale
şi sedii pentru firme. Este bilanţul pe scurt al Sectorului 6. O zonă
care rămâne în continuare atractivă pentru oamenii de afaceri datorită
poziţionării, dar şi facilităţilor pentru locuitori.
Oricum ar fi, cu bune sau cu rele, Capitala rămâne în topul
preferinţelor investitorilor imobiliari, pentru că este cel mai
dezvoltat oraş, pentru că aici vin cei mai mulţi străini, pentru că
aici se derulează cele mai multe afaceri, pentru că aici se obţin cele
mai consistente profituri.
Mize imobiliare mari în toate sectoarele Capitalei
PUBLICAT
Duminică, 15 Iunie 2008 11:03
ACTUALIZAT
Duminică, 15 Iunie 2008 13:27
SURSA
Realitatea TV
Mize imobiliare mari în toate cele şase sectoare ale Capitalei. Fiecare sector are un profil anume, dar şi un preţ. Preţ în funcţie de care sunt triaţi şi investitori. Se construiesc blocuri, parcuri industriale, clădiri de birouri. Iar fiecare construcţie nou ridicată măreşte cu o unitatea valoarea fiecărui sector. Aşa se face că, de la mandat la mandar, interesul şi lupta pentru primăriile de sector sunt tot mai mari.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M