Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a sosit la reşedinţa de vară a familiei prezidenţiale americane din Kenebunkport. Miza deosebit de importantă a acestei întâlniri o constituie reglarea diferenţelor de opinie, pe care cei mai puternici lideri ai lumii le au în chestiuni de actualitate. Presa a supranumit deja această întâlnire "summit-ul homarului", după principala delicatesă culinară din regiune.
Bush-junior şi omologul său rus se întâlnesc pentru a doua oară în mai puţin de o lună. Dacă la începutul lui iunie cei doi se bucurau de ospitalitatea cancelarului german Angela Merkel la summit-ul G8, Putin este acum invitatul familiei Bush la casa de vacanţă din Kennebunkport, statul Maine.
Bush şi Putin au o agendă de lucru extrem de încărcată. Agenţiile de presă comentează că întâlnirea poate consfinţi, în cel mai rău caz, o întoarcere cel puţin retorică a relaţiilor ruso-americane din perioada Războiului Rece sau, într-un scenariu fericit, ar putea duce la o serie de compromisuri în chestiuni în care cele două superputeri au poziţii diferite. Cea mai spinoasă, pentru Bush, este cea a scutului anti-rachetă pe care Pentagonul doreşte să-l instaleze în Europa de Est.
Şeful de la Casa Albă nu pare dispus să accepte propunerea lui Putin ca americanii să amplaseze un scut similar în Azerbaidjan cu ajutorul armatei ruse. Putin, pe de altă parte, îi va explica omologului său american hotărârea Rusiei de a sprijini până la capăt integritatea teritorială a Serbiei. "Până la capăt" s-ar putea traduce, în absenţa unui compromis, prin votul de veto exprimat de Rusia la ONU în legătură cu acordarea independenţei provinciei Kosovo.
Creşterea presiunilor economice şi politice asupra Iranului pentru a constrânge regimul islamist să renunţe la programul său nuclear este un alt subiect pe care Bush doreşte să-l abordeze în discuţiile cu liderul de la Kremlin.
Foto: Reuters
Mize grele la "summit-ul homarului" dintre Bush şi Putin
Luni, 02 Iulie 2007 06:43
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (6) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- SUA şi Rusia vor să reducă semnificativ cantitatea de arme strategice
Marti, 03 Iulie 2007 18:10 - Rusia va riposta dacă americanii nu vor accepta alternativa la scutul antirachetă
Miercuri, 04 Iulie 2007 15:16 - Gordon Brown s-a dus la prima întâlnire cu George W Bush
Duminica, 29 Iulie 2007 04:09
Comentariile cititorilor
2. Radu Florian
Luni, 02 Iulie 2007 10:22
| Raspunde la comentariu
1. cata34
Luni, 02 Iulie 2007 08:21
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Juan Carlos i-a oferit o cămaşă lui Chavez cu mesajul "De ce nu taci?"
Vineri, 25 Iulie 2008 21:58Regele Spaniei Juan Carlos i-a oferit, vineri, preşedintelui venezuelean Hugo Chavez o cămaşă pe care era inscripţionat cu mesajul "De ce nu taci?", în semn de împăcare după incidentul din noiembrie anul trecut din timpul...
Divorţul ar putea deveni subiect de dezbinare în UE
Astazi, ora 00:55Nouă ţări europene sunt dispuse să reactiveze procedeul "cooperării sporite", pentru a simplifica divorţurile cuplurilor binaţionale cu riscul de a spori îngrijorările legate de o Europă "cu două viteze", deja existentă prin...
Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari
Astazi, ora 00:51Autorităţile italiene au decretat stare de urgenţă la nivel naţional. Propunerea a fost făcută de ministrul de Interne, Roberto Maroni, şi aprobată de Guvernul italian.
Patru oficiali Google vor fi puşi sub acuzare de procurorii italieni
Vineri, 25 Iulie 2008 16:19Procurorii italieni pregătesc punerea sub acuzare a patru oficiali ai companiei Google Inc, într-un caz deschis în 2006, pentru publicarea unui videoclip licenţios pe pagina în limba italiană a companiei, a anunţat Wall Street...
Parlamentul bulgar a ratificat participarea la proiectul gazoductului Southstream
Astazi, ora 00:56Parlamentul bulgar a ratificat, vineri, acordul de participare la proiectul gazoductului Southstream, de livrare a gazului rusesc în Europa. Ratificarea a fost votată de majoritatea parlamentarilor de centru- stânga, cu 47 de voturi...
Cele mai CITITE din Externe
- Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari (832)
- Un Boeing 747 australian a efectuat o aterizare de urgenţă la Manila - VEZI VIDEO (485)
- Autorităţile ruse intenţionează să interzică curentul EMO (401)
- Autorul fotografiilor cu tinerele rome care s-au înecat în Italia acuză presa de exagerări (385)
- Germania poate cere în toamnă clauza de salvgardare pentru Bulgaria, iar apoi pentru România (328)
Cele mai VOTATE din Externe
- Autorităţile ruse intenţionează să interzică curentul EMO (3,76/5)
- Incident armat la un colegiu din Arizona, agresorul a fost deja arestat (3,6/5)
- Divorţul ar putea deveni subiect de dezbinare în UE (2,68/5)
- Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari (2,16/5)
- Parlamentul bulgar a ratificat participarea la proiectul gazoductului Southstream (1,32/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Un Boeing 747 australian a efectuat o aterizare de urgenţă la Manila - VEZI VIDEO (5)
- O asociaţie studenţească din Noua Zeelandă oferă recompensă pentru "arestarea" lui Rice (5)
- Autorităţile ruse intenţionează să interzică curentul EMO (4)
- Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până astăzi la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Croaţia, Cehia, Danemarca şi Portugalia – învingătoarele primei zile a Europenelor de Handbal Masculin pentru Tineret
Astazi, ora 04:33Echipele Croaţiei, Cehiei, Danemarcei şi Portugaliei sunt învingătoarele partidelor din prima zi a Campionatelor Europene de Handbal Masculin pentru Tineret (jucători sub 20 de ani) de la Braşov, unde se înfruntă, în...
- Agenţiile imobiliare recunosc: cumpărătorii de apartamente nu mai poti fi prostiţi
- Laburiştii britanci mai pierd un "mandat sigur", conservatorii cer anticipate
- Un nou fenomen pe şosele – şoferii care omoară cu pumnul
- Adrian Cercelescu: Oprescu a început vânarea de vânt
- Chiloţii tanga pot duce la infertilitate
- O nouă metodologie pentru Bac
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5656 RON |
| 1 USD | 2,2678 RON |
| 1 GBP | 4,5233 RON |
| 1 CHF | 2,1946 RON |
| 100 HUF | 1,5424 RON |
| 100 JPY | 2,1177 RON |
| 1 BGN | 1,823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









